Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Mai multe grădinițe din țară vor fi modernizate

26 dec. 2018,, 17:30   Societate
2732 0

Guvernul României a transferat o nouă tranșă de 3 milioane euro pentru renovarea şi modernizarea instituţiilor preșcolare din ţara noastră, transmite Noi.md.

Potrivit informaţiei difuzate de Ministerul Finanţelor din Moldova, noua tranşă de 3 milioane de euro a fost transferată la 24 decembrie, 2018, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice al României, fiind destinat asistenţei financiare în baza Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti, la 27 aprilie, 2010.

Potrivit celor de la Ministerul Finanţelor RM, această tranşă în valoare de 3 mln. de euro este destinată renovării şi modernizării instituţiilor preșcolare din țară în cadrul „Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României pentru instituţiile preșcolare din Republica Moldova”, gestionat de Fondul de Investiții Sociale din Moldova (FISM).

Conform datelor FISM, pînă la momentul dat au fost renovate şi modernizate 845 de grădinițe din Republica Moldova din grantul oferit de Guvernul României, fiind valorificate în acest sens cca. 29 mln. euro.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?