Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

MAE convoacă astăzi partenerii din formatul de negocieri 5+2, în privința cazului din Varnița

31 ian. 2019,, 09:50   Societate
3391 2

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) va convoca astăzi partenerii din formatul de negocieri 5+2 cu privire la cazul din localitatea Varnița, potrivit declarațiilor ministrului de Externe, Tudor Ulianovschi, făcute aseară la emisiunea Fabrika de la Publika TV.

Tot astăzi, reprezentantul Republicii Moldova la OSCE, Victor Osipov, va prezenta o declarație în cadrul Consiliului permanent al OSCE, la Viena. „Și în acest mod va fi oportun și pentru parteneri să se expună vizavi de aceste acțiuni și, pe de o parte, să-și expună îngrijorările, pe de altă parte, să încurajeze, inclusiv Federația Rusă, să nu admită astfel de acțiuni”, a declarat Tudor Ulianovschi la emisiunea „Fabrika” de la postul Publika TV, potrivit sursei citate.

Ministrul spune că localitatea Varnița reprezintă teritoriu al Republica Moldova și acest lucru este clar, internațional recunoscut. Tudor Ulianovschi mai spune că nu ar dori să vadă în șirul de acțiuni niște tentative de provocare în ajunul alegerilor. „Vom acționa prompt, pragmatic și în colaborare cu partenerii internațional”, a declarat ministrul.

Pe 25 ianuarie, liderul de la Tiraspol a semnat o așa-numită decizie în care se menționează precum că satul Varnița s-ar afla temporar sub controlul Republicii Moldova, iar funcțiile sînt exercitate de pretinsele structuri locale din satul Proteagailovca.

Ulterior, prim-ministrul Pavel Filip a solicitat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene să sesizeze reprezentanții mediatorilor și observatorilor în procesul de reglementare transnistreană în legătură cu unele abordări provocatoare întreprinse recent de către așa-numitele structuri din regiunea transnistreană în privința satului Varnița.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?