Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Dumitru Pîntea: "Diaspora moldovenească este un grup de persoane cu potențial foarte mare"

3 oct. 2023,, 16:45   Societate
3901 0

Dumitru Pîntea, șeful Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), spune că diaspora moldovenească reprezintă un grup de persoane cu potențial foarte mare și că întoarcerea moldovenilor acasă și implicarea lor în activități economice este foarte importantă.

Potrivit șefului ODA, diaspora moldovenească înseamnă persoane care, de-a lungul timpului, au acumulat un anumit capital și, odată cu revenirea în țară, acestea se întorc nu doar cu acel capital, dar vin și cu experiență nouă de muncă și cu aptitudini noi pe care pot să le implementeze în economia națională, notează Noi.md.

"Peste 100 de antreprenori sînt susținuți anual de către stat. Mă refer la persoanele reîntoarse din diasporă sau la familiile acestora, care se lansează în afaceri, și aportul lor la dezvoltarea economiei naționale este foarte important. În ultima perioadă, statul a venit cu instrumente menite să susțină afacerile într-un ciclu mult mai mare de activitate.

Pe lîngă programul PARE, antreprenorii, atît cei care se întorc din diasporă, cît și antreprenorii locali, pot beneficia de suport în procesul de creștere și de dezvoltare a afacerilor. Respectiv, ODA pune la dispoziția antreprenorilor circa 15 programe de suport prin care aceștia pot avea acces la capital pentru necesități în funcție de perioada de dezvoltare în care se află aceștia", a spus Dumitru Pîntea în cadrul unui interviu pentru Moldova 1.

Vorbind despre cît de implicați în antreprenoriat sînt cetățenii din Republica Moldova, șeful ODA a menționat că intențiile moldovenilor de a se lansa într-o afacere cresc de la an la an.


"Acest interes pentru dezvoltarea afacerilor vine atît din perspectiva faptului că statul pune la dispoziție instrumente de suport, dar și din perspectiva faptului că Ministerul Dezvoltării Economice și, în general, Guvernul vine cu niște politici probusiness, cu politici care vin să ușureze modul în care se desfășoară afaceri în Republica Moldova.

A fost simplificată o serie întreagă de proceduri, de reglementări care se referă la mediul de afaceri. Per ansamblu, în doar ultimele 12 luni, putem vorbi de circa 3000 de antreprenori individuali, care au fost susținuți prin intermediul ODA, dar, la nivel general, putem vorbi de mii și mii de antreprenori, care sînt susținuți și de alte agenții ale statului, cum ar fi Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură, care se focusează pe susținerea fermierilor.

Putem spune că, istoric vorbind, condițiile pentru a te lansa în afaceri sînt cele mai bune. Niciodată statul nu a pus la dispoziția persoanelor atîtea resurse financiare cîte sînt în acest moment", a mai adăugat Pîntea.

Șeful ODA a precizat că resursele financiare pentru antreprenorii din Republica Moldova nu vin doar de la bugetul de stat, dar foarte activi au devenit și partenerii externi care vor să investească în economia națională.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, expert în economie, anul trecut, Guvernul de la Chișinău a primit un suport financiar extern în valoare de 920 milioane de dolari: din întreg suport extern, 25% din bani au venit sub formă de granturi, iar restul - 75% - sub formă de împrumuturi.

În luna august, la Chișinău, s-a desfășurat Diaspora Business Forum. În cadrul evenimentului, la care au participat moldovenii, stabiliți peste hotare,dar și cei care au revenit definitiv în Moldova, a ținut un discurs și Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Potrivit acestuia susținerea reformelor în mai multe domenii, înseamnă susținerea economiei de mîine.

"De fiecare dată cînd promovăm o reformă economică, ne gîndim la potențialii beneficiari, iar foarte des aceștia sînt cei din diasporă, care fie vor să vină, fie vor să fondeze o mică afacere, fie vor să muncească mai ușor, fie vor să încerce o nouă activitate sau în orice alt mod să participe la viața social-economică a Republicii Moldova, indiferent unde s-ar afla. Investițiile înseamnă creștere economică, înseamnă locuri de muncă și exporturi, iar investițiile de acum au potențial de creștere anul viitor", a menționat ministrul.

Contactată de Noi.md, Diana Țuțu, reprezentanta Serviciului de presă al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, a menționat că în ultimele 9 luni ale anului curent, Ministerul respectiv, prin ODA a aprobat, prin intermediul Programului “PARE1+2”, 84 de proiecte investiționale depuse de migranți sau rudele acestora de gradul I în sumă totală de circa 23 milioane lei.

Dintre acestea 47 de afaceri sunt localizate în zone rurale și 37 în orașe. Din numărul total de beneficiari, 28 de afaceri au accesat granturi de pînă la 500 mii lei pentru extindere și dezvoltare, iar 56 de companii sunt startup-uri și au beneficiat de granturi de pînă la 250 de mii de lei.

Filip Cojocaru, reprezentantul serviciului de presă de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), a comunicat pentru Noi.md numărul moldovenilor stabiliți în mai multe țări. Astfel, în Italia sînt oficial aproximativ 119 mii de moldoveni; în Spania - 17 mii; în Portugalia - 5183; în Rusia - 160 mii, în SUA sînt oficial 46 388 moldoveni.

Vă reamintim că puteți afla mai multe povești despre moldovenii din diaspora, urmărind materialele din cadrul proiectului marca Noi.md «Nicăieri nu-i ca acasă».

2
1
0
1
20

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?