X 
Incendii stiri: 558
Criza energetică stiri: 1739

Moldoveancă, după șase ani petrecuți în Marea Britanie: „Mereu am fost străină”

15 noi. 2022,, 18:01   Interviuri
10182 0

Nu e ușor să o iei de la capăt oriunde în lume, mai ales cînd nimeni nu te așteaptă cu „pîine și sare”. Eroina de astăzi a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” povestește în lacrimi despre experiența trăită în Marea Britanie, dorul care-o măcina zilnic și cît de străină se simțea într-o țară despre care majoritatea vorbesc doar de bine.

Nicoleta Popescu este antreprenoare și, alături de soțul ei, a luat decizia de a planta o livadă de alun în satul de baștină, imediat ce a revenit în R. Moldova, după șase ani petrecuți peste hotare. Zice că nu regretă nicio clipă decizia pe care a luat-o și se declară fericită, pentru că are toate ingredientele necesare, chiar dacă ale ei „căutări” au fost deloc ușoare.

Întreaga poveste a Nicoletei o puteți vedea în interviul de mai jos:

Mai jos, vedeți varianta scrisă a interviului:

- Salutare, prieteni și bine v-am găsit la o nouă ediție a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” marca Noi.md Invitata mea de astăzi este Nicoleta Popescu, antreprenoare, care, după șase ani petrecuți în Marea Britanie, a luat decizia să revină definitiv în R. Moldova. Ce anume să facă, aflăm chiar de la ea. Bună ziua, Nicoleta!


- Bună ziua!

- Cum ești? Ce faci?

- Sînt bine, în primul rînd – acasă. Am avut nevoie de asta! În ultimii doi ani, chiar am avut o disperare să ne întoarcem acasă. Nu ne puteam întoarce, pentru că aveam o proprietate în Marea Britanie și procesul a fost unul îndelungat. Eu voiam acasă, nu voiam să fiu în Anglia. Da, aveam acolo casă, și cînd ajungeam acolo, după lucru, nu mă simțeam acasă. Nu am venit deodată definitiv în R. Moldova. Prima oară, am venit ca să vadă soțul meu cum este în Moldova, cum e lumea, banii.

- Trebuie să facem aici o paranteză – soțul tău nu este moldovean, este din România. Cumva l-ai convins și pe el să revină sau poate el a fost cu ideea ca să vă mutați în R. Moldova...

- Cu toate că el nu mai fusese în R. Moldova pînă atunci, a venit cu mine. Spunea că nu a avut așa vis ca să vină în Moldova, dar nu mai voia să aibă rutina asta de muncă – casă. El este român, într-adevăr, a stat 15 ani în Marea Britanie, și a insistat el ca să ne întoarcem. Ziceam că dacă nu ne reușește, ne întoarcem înapoi. Oriunde o poți lua de la zero. Am încercat aici și a fost destul de greu.

- Cât de greu ți-a fost să iei totul de la zero aici și ce faci tu aici? Am pomenit că ești antreprenoare. Ziceai că soțul tău a venit cu ideea să veniți acasă, să aveți propria voastră plantație, nu una obișnuită.

- Noi avem vecini în sat care au o plantație de nuci și se mirau de unde aveam ideea unei plantații de alune. Soțul a vrut, el a văzut că prețul la alune este mai mare decât la nuci. Da, am investit foarte mulți bani.

- Culegeți roadele deja?

- Încă nu. În acest an, de fapt, am cules vreo trei kilograme. Avem șase hectare, în prezent, poate ne vom extinde, dar nu putem promite nimic, pentru că ziceam că este destul de greu în Moldova. Copacii sunt pe plantație de doi ani, în seră au mai stat trei ani, așa că au o vîrstă de cinci ani. Sperăm că peste doi ani să avem o roadă bună. Am aplicat la un proiect privind cultura ecologică și nu avem voie să folosim substanțe, care să-i ajute pe copaci să crească.

- Țineți și la consumator.

- Da, am încercat. Știu că e o cale foarte grea. Avem abia un an de cînd am început, dar e destul de greu. Încercăm să ne descurcăm.

- Hai să ne povestești un pic despre experiența ta din Marea Britanie. La ce vârstă te-ai dus acolo și de ce? Te-ai dus ca și majoritatea, pentru o viață mai bună cumva?

- Nu. Nu pot spune că am avut o viață grea în Moldova, chiar le mulțumesc părinților. Noi sîntem două surori gemene și părinții ne-au asigurat cu tot ce e mai bun. Eu am terminat facultatea Drept. Să fi avut mintea de acum, nu făceam acea prostie. A fost un risc pentru mine. Nu a avut cine să mă ajute.

- Te-ai dus în nicăieri?

- Da, așa pot spune. Îmi găsisem un loc de cazare pe internet, nimic nu cunoșteam despre acel loc. era un loc mai straniu, în acea casă erau cazați șapte băieți. Tot pe internet mi-am găsit și de lucru. O doamnă atunci m-a ajutat mult, m-a asigurat că o să fac bani acolo. Am plecat acolo din motivul că am vrut să încerc ceva nou, să văd cum este peste hotare, cum e viața acolo, însă mie mi-a fost greu. Primele două luni au fost complicate. Cazarea am schimbat-o foarte repede, pentru că erau mulți băieți și noaptea mă culcam cu frică. Abia după 2-3 ani, am găsit un job mai bun, lucram mai puțin – de la 6 dimineața pînă la ora 13, apoi aveam liber, aveam timp și pentru mine. Erau momente anterior cînd mă trezeam la ora 5 și ajungeam la 10 seara și era foarte greu, nu aveam nici viață personală. Zilnic voiam acasă, dar mi-era frică să vin și să încep totul de la zero. Nu mai aveam prieteni, toți plecaseră.

- Cred că cel mai frumos lucru care ți s-a întîmplat acolo a fost să-ți întîlnești viitorul tău soț. A fost el motivul pentru care te-ai reîntors în RM sau tu din start știai că mergi acolo să cîștigi niște bani și apoi revii acasă.

- Nu, după cîțiva ani îmi ziceam că nu mai revin acasă, nu aveam niciun motiv.

- Te simțeai bine acolo...

- Da, aveam un job bine plătit, cazare bună, nu aveam un motiv pentru care să revin și să investesc bani. De fapt, nici nu făceam acești bani ca să-i pot investi. Eram domnișoară, mai cheltuiam banii, îmi trăiam viața. Poate era vîrsta ca să mă căsătoresc, dar nu aveam așa gînd. Pe viitorul meu soț l-am întîlnit întîmplător, la o zi de naștere. Prietenii noștri comuni au insistat să ne facă cunoștință. Cînd mi-a zis atunci că are 43 de ani am rămas uimită, dar pentru noi a contat mai mult să ne înțelegem. Mă stimează foarte mult, mă ține ca pe palme.

- Vîrsta nu mai contează, cred. Îți mai amintești de ziua în care ai luat decizia de a reveni acasă? Sau nu a fost o zi, ci o perioadă în care tot analizai.

- Nu. E vorba doar de o zi. Pe soț îl vedeam că se tot uita pe internet la plantațiile de alun, pentru că sînt oameni care au investit bani mari în astfel de afaceri. Eu am încercat să nu-i stric dorința.

- L-ai încurajat, i-ai fost alături, chiar dacă știai că-i greu.

- Da. Era atunci lockdown, stăteam acasă și într-o zi ne-am spus să venim în Moldova, să încercăm, să vedem cum va fi. Noi mai avusesem o companie, care se ocupa de plantare. Livada ne-a fost dată la cheie. În acea zi, ne-am luat bilete și ne-am pornit în Moldova. A fost o perioadă grea, pentru că eram însărcinată în luna a șaptea, pornisem la drum lung, dar am revenit și într-o săptămînă noi deja aveam totul pus la punct – companie, investiția pusă, bani în bancă.

- Cum se simte soțul tău în R. Moldova? Îi place mîncarea moldovenească?

- De cînd ne-am căsătorit, am încercat să-l adaptez cu mîncarea noastră. Eu trăisem cu români, dar nu știam cum se face mîncarea lor. Acum gătește și el, iar eu nu mă dau într-o parte, mănînc și eu. Zilele astea, el e plecat și îi povesteam că am făcut niște sarmale și îmi zicea că ar fi vrut și el să guste din ele. El s-a adaptat foarte ușor, dar îmi zice că oriunde l-aș duce, s-ar adapta. Nu este o problemă.

- De dragul tău, ar merge la capătul lumii.

- Da!

- Cum te simți tu, astăzi, acasă?

- Mă simt bine. Nu sînt discriminată.

- Te-ai simțit străină cumva, fiind peste hotare?

- Da. Nu a fost niciun moment în care să pot spune că mă simt bine. Mereu am fost străină, chiar dacă sînt foarte mulți moldoveni și români în Marea Britanie. Pe strada pe care trăiam eu, eram cinci familii de moldoveni și români. Cînd mergeam pe drum, ne salutam cu „bună ziua”, nu în engleză.

- Ceva ți-a lipsit, probabil. Dorul de casă, oamenii dragi...

- Eu nu îmi imaginez cum e să-ți trăiești bătrînețile într-o țară străină. Cum e să nu-ți vezi părinții... Da, poate nu ai relații atît de bune cu toți părinții, pentru că mai sînt situații cînd părinții nu se înțeleg cu copiii, dar la bătrînețe vrei să mergi să-i vezi. Am cunoștințe care nu au fost în Moldova de vreo doi ani și spun că le place în Anglia. Mie nu-mi place. Mai avusesem o discuție cu o persoană apropiată și tot așa îmi spunea, că e mai bine în Anglia și o întrebam în ce momente anume. Îmi zicea că-i place sistemul de învățămînt, că nu au atît de multe obiecte predate. Ok, poate în Moldova se învață mai mult, dar știu o persoană în Anglia al cărei copil de 14 ani numără pe degete. Și cu grădinița e la fel, mi se spune că e mai ușor, pentru că-i lasă de capul lor. Bine, trăiți acolo. Eu nu vreau. Multe lucruri nu am putut accepta în Anglia, însă mi-am spus că dacă lumea vrea acolo să trăiască – să rămînă, dar eu mă întorc acasă.

- Care sînt ingredientele unei vieți fericite în opinia ta sau de ce ai tu nevoie ca să te declari un om fericit?

- Am nevoie de dragostea copilului meu, a soțului. Mereu am avut nevoie ca cineva să-mi spună că mă iubește, că n-o să poată trăi fără tine. Am avut nevoie de cuvinte mai mult decît de fapte, pentru că îți ung sufletul. Nu mi-aș închipui acum să-mi trăiesc viața fără soț și fără copil.

- Tu vezi viitorul copilului asigurat aici?

- Da. Chiar de cînd am lansat această afacere, îi spuneam copilului că fac totul pentru el. Nu vreau ca el să lucreze din greu, vreau să fie asigurat, să facă doar ce vrea ea, nu doar ce trebuie. Să nu meargă la învățat acolo unde îi spun părinții sau, în general, să nu învețe. În România, copiii sînt cumva lăsați de părinți și dacă nu vor să învețe, se duc la muncă. Eu vreau să aibă o educație bună, însă nu vreau să-i fie greu, să fie impusă. Vreau să aleagă singură.

- Tu doar o ghidezi...

- Da. Poate va dori să studieze Dreptul ca și mine sau altceva, numai să nu plece peste hotare și să întîmpine greutăți. Chiar dacă va pleca, să aibă totul asigurat acolo. Tindem spre asta – să avem mai multe proprietăți, să avem unde pleca, să avem călătorii multe. Și părinții noștri au încercat să ne dea ce e mai bun, dar nu a fost suficient ca să putem sta în țară la noi.

- Ce înțelegi tu prin cuvîntul „ dor”? Ce simți cînd rostești acest cuvînt?

- Acum, mă duce cu gîndul doar la soț, pentru că e plecat pentru o perioadă. Îmi dau și lacrimile, pentru că uneori chiar nu mai pot. Primii doi ani peste hotare pentru mine au fost foarte grei, mereu voiam acasă să văd oameni frumoși, oameni îmbrăcați frumos. E altfel aici. Chiar dacă sîntem o țară săracă, avem oameni frumoși la chip, în primul rînd. Nu sîntem ideali, dar e mai bine acasă, nu ești printre străini.

- Eu, deobicei, la finalul discuției, îi întreb pe invitații mei de ce pentru ei nicăieri nu-i ca acasă și te-aș ruga și pe tine să răspunzi la această întrebare.

- Cînd am rămas însărcinată, am decis să merg la medic și să-l rog să-mi permită să nasc prin cezariană, pentru că știam că-mi va fi greu cu sarcina și nașterea. Atunci medicul mi-a spus că eu nu am dreptul să aleg modul de a naște și sînt obligată. M-am tot rugat în fiecare lună, plîngeam și mi se tot spunea că nu am voie. E corpul meu și eu nu am voei să decid ce e mai bine pentru mine? Îmi părea ceva straniu. Medicina din țările mai dezvoltate lasă de dorit. Te simți rău, te doare și nimeni nu vrea să te ajute, stai foarte mult timp în rînd, însă în Moldova am venit și într-o săptămînă eram pusă pe picioare. Eram bolnavă și într-o săptămînă deja eram bine. Cît e de bine acasă! Nu trebuie să te rogi la cineva să te ajute. Poate mai plătești, dar știi, în schimb, că ești bine. Dacă nu ai sănătate, nu ai nimic. Poate drumurile sînt mai rele, viața mai grea, dar moldovenii mereu au ieșit din situație. Soțul mereu mă întreabă cum moldovenii fac față la cheltuieli, scumpiri, la care eu îi spun că moldovenaul poate primește 6 mii de lei, iar la inal e nevoit să achite 10 mii. Cumva se descurcă.

- Sîntem descurcăreți de fire.

- Da!

- Eu îți mulțumesc, Nicoleta, pentru această discuție sinceră, pe alocuri emoționantă. Îți urez succes și să te simți bine, oriunde ai fi!

- Mulțumesc!

- Prieteni, Aceasta a fost ediția de astăzi a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” marca Noi.md. în cazul în care doriți să deveniți și voi eroii rubricii noastre, așteptăm să ne scrieți pe adresa de email acasa@noi.md sau pe rețelele de socializare. Mulțumim pentru găzduire rețelei de restaurante Trattoria. Pînă la noi întîlniri!

Alte ediţii ale proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” le puteţi vedea aici.

6
2
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ar trebui să demolăm monumentele din perioada sovietică?
Azi am văzut în vis un ARMISTIȚIU SLAVON!Сандуляк Владислав
Cartea neamuluiКатрук Валерий