X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Dragalin: Activitatea Procuraturii Anticorupție riscă să nu mai poată fi desfășurată

13 mar. 21:26   Societate
7044 1

Activitatea Procuraturii Anticorupție (PA) riscă să nu mai poată fi desfășurată, iar asta pentru că instituția nu are tehnică deloc, ar avea un buget prea mic pentru a remedia lipsurile, iar numărul angajaților ar fi prea mic. Mai mult, începînd cu 1 aprilie, nu va mai putea solicita intervenția operațională a Centrului Național Anticorupție (CNA) în anumite cauze.

Declarația a fost făcută de șefa PA, Veronica Dragalin, în cadrul emisiunii „Rezoomat”, transmite agora.

"Decizia de a delimita competențele și de a decupla CNA de PA nu este una bună. Ar fi fost cea mai bună opțiune să fie comasate cele două instituții.

La moment, dacă noi legal sîntem decuplați, CNA are dosarele lor cu procuraturile teritoriale și nu mai are tangențe cu noi, atunci PA rămîne total descoperită, din punct de vedere asistență operativă pe dosare.

Pînă la 1 ianuarie noi avem posibilitatea să apelăm la SIS pentru luarea de măsuri speciale, acum legea asta nu ne permite, iar de la 1 aprilie nici cu CNA nu putem conlucra cînd vine vorba despre urmărirea vizuală, instalarea camerelor.


Noi avem acum procurori, cîțiva ofițeri, nu avem tehnică deloc, niciun microfon, nicio cameră, niciun echipament și dacă nu întreprindem măsurile necesare pentru a ne fortifica, atunci activitatea PA s-ar putea bloca.

Bugetul nostru este mult prea mic pentru a putea să ne achiziționăm toate echipamentele.

Noi ar trebui să angajăm cu mult mai mulți ofițeri, funcționari publici, dra fără un spațiu suficient, noi nu putem merge mai departe."

Din punct de vedere legislativ, începînd cu 1 aprilie activitatea PA va fi total decuplată de la cea a CNA, cu alte cuvinte, cele două instituții nu vor putea coopera pe anumite cazuri. Cu alte cuvinte, Veronica Dragalin, precizează că PA nu va putea primi asistență operativă pe dosare de la CNA.

"Pînă la 1 ianuarie noi avem posibilitatea să apelăm la SIS pentru luarea de măsuri speciale, acum legea asta nu ne permite, iar de la 1 aprilie nici cu CNA nu putem conlucra cînd vine vorba despre urmărirea vizuală, instalarea camerelor."

Astfel, Dragalin menționează că odată cu decuplarea activității și competențelor celor două instituții, PA „rămîne descoperită”. Cu alte cuvinte, activitatea ar putea fi blocată, iar asta pentru că PA nu are deloc tehnica necesară de care are nevoie pentru a-și desfășura activitatea, nu are un număr suficient de angajați. Mai mult decît atît, bugetul instituției ar fi prea mic pentru ca această problemă să fie remediată.

"Noi avem acum procurori, cîțiva ofițeri, nu avem deloc tehnică, niciun microfon, nicio cameră, niciun echipament și dacă nu întreprindem măsurile necesare pentru a ne fortifica, atunci activitatea PA s-ar putea bloca (...) Noi ar trebui să angajăm cu mult mai mulți ofițeri, funcționari publici, dar fără un spațiu suficient, noi nu putem merge mai departe."

7
3
0
3
11

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?