Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Doi foști deținuți, trimiși înapoi la pușcărie pentru un șir de infracțiuni

18 feb. 2020,, 13:15   Societate
2918 0

Doi bărbați au fost condamnați la 14 și, respectiv, 13 ani de închisoare pentru infracțiunea de plantare, păstrare și vînzare de marijuana în proporții deosebit de mari, notează Noi.md.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a obținut în instanța de judecată condamnarea la pedeapsa cu închisoare, după ce, recent, cei doi au fost eliberați condiționat din detenție.

Aceștia sînt originari din Chișinău și Cricova, cu vîrsta de 40 și, respectiv, 33 de ani. Ambii au copii minori la întreținere. Ei se cunoșteau încă din penitenciar, atunci cînd unul din ei activa acolo în calitate de deținut-bibliotecar.

Potrivit procurorilor, după eliberarae din detenție, aceștia au inițiat și desfășurat activități interzise de lege – comercializarea marijuanei, păstrarea, dar și cultivarea acesteia. Procurorii PCCOCS au demonstrat în fața judecătorului aceste fapte prin probe rezultate inclusiv din interceptări telefonice, declarații ale martorilor, dar și depoziții ale investigatorului sub acoperire, căruia inculpații i-au vîndut droguri.

Prin urmare, la solicitarea procurorilor, aceștia au fost plasați în arest preventiv, pînă la intrarea în vigoare a sentinței, iar în termenul pedepsei cu închisoarea la care au fost condamnați, au fost incluse și perioadele neispășite din condamnările precedente.


Anterior, unul dintre inculpați a fost condamnat pentru comercializarea drogurilor, iar al doilea și pentru viol, privare ilegală de liberate și violare de domiciliu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?