Demisii la Consiliul Audiovizualului

Demisii la Consiliul Audiovizualului

Un membru al Consiliului Audiovizualului, Olga Guțuțui, și-a dat demisia. Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare. Guțuțui a argumentat că nu mai vrea să activeze într-o instituție care este dependentă de politic și apără interesele unor politicieni veniți la guvernare, care-și formează holdinguri media, scrie tv8.md


„Am venit la CA cu mult curaj, încredere și dorință de a contribui la edificarea unui spațiu audiovizual liber, de calitate și în serviciul cetățeanului. Un singur vot însă nu este suficient, întrucît deciziile se iau cu majoritate de voturi. Ba mai mult, se pare că deciziile se iau dincolo de pereții autorității de reglementare. Or, altfel nu poate fi explicat faptul de ce Consiliul, din garant al interesului public în domeniul audiovizualului, s-a transformat în garant al interesului politic în audiovizual, din autoritate publică autonomă și independentă, Consiliul a devenit o entitate ce poartă chipiu colorat, iar culoarea acestuia, la o anumită perioadă, se schimbă, după cum se schimbă dimensiunile grupurilor media controlate de către politicieni. Despre aceasta vorbesc deciziile, atitudinile și abordările autorității de reglementare. Este o realitate tristă, dar care nu poate fi negată.


În aceste condiții și pe această cale îmi anunț demisia din funcția de membră a Consiliului Audiovizualului. Azi va fi ultima mea zi în cadrul autorității de reglementare și, respectiv, ultima ședință la care voi participa în calitate de membră a Consiliului. Plec împărtășind același crez: mass-media trebuie să fie independentă, să funcționeze în condiții de concurență loială, să informeze corect și echidistant cetățenii”, a scris Olga Guțuțui pe Facebook.


Aceasta a fost numită la CA în aprilie 2015, fiind aleasă de Comisia parlamentară pentru mass-media din zece candidaţi.


Consiliul Audiovizualului este constituit din 9 membri: 2 propuși de Parlament, unul de președinte, un membru propus de Guvern și 5 membri propuși de organizațiile societății civile, selectați prin concurs public.


Durata mandatului membrilor Consiliului Audiovizualului este de 6 ani, respectiv, mandatul Olgăi Guțuțui expira în aprilie 2021.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load