X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Definitivarea modificărilor la Codurile penal și contravențional

10 iul. 2023,, 16:30   Societate
2880 0

Comisia juridică, numiri și imunități a organizat consultări publice asupra proiectului de lege care prevede modificări la Codul penal și la Codul contravențional. La ședință au participat deputați, reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai societății civile, precum și judecători, procurori sau avocați.

Documentul a fost elaborat ca urmare a propunerilor prezentate de către diverse instituții publice și a ședințelor Grupului de lucru creat pe platforma Ministerului Justiției, din care fac parte reprezentanți ai instituțiilor din domeniu, ai societății civile și ai partenerilor de dezvoltare, notează Noi.md.

Autorii documentului au propus extinderea termenului de prescripție privind tragerea la răspundere penală, care se va mări de la 2 la 3 ani și se va întrerupe odată cu expedierea dosarului în judecată.

Proiectul de lege mai prevede ajustarea și completarea cadrului normativ cu noi infracțiuni pe segmentul ecologiei, pentru asigurarea protecției mediului înconjurător, precum și introducerea unor componențe noi de infracțiuni pentru protejarea persoanei: falsul de identitate și furtul de identitate. Totodată, va fi revizuită și ajustată lista infracțiunilor cibernetice.

Alte prevederi ale documentului se referă la revizuirea listei cu infracțiunile de corupție, în contextul unor hotărâri ale Curții Constituționale.


Proiectul de lege pentru modificarea Codului penal și a Codului contravențional a fost votat în prima lectură de Parlament. După analiza propunerilor și definitivarea documentului, inițiativa legislativă va fi propusă în plenul Parlamentului pentru adoptare.

1
0
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?