X 
Jocurile Olimpice stiri: 120
Transnistria stiri: 1410

Declarație: R. Moldova nu dispune de sisteme pentru doborîrea dronelor de tip Shahed

26 feb. 11:43   Societate
2920 1

Odată cu războiul din Ucraina, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova se confruntă cu mai multe provocări, precum fluxul mare de refugiați ucraineni și asigurarea securității, inclusiv a spațiului aerian național, susține șeful structurii, Ruslan Galușca, într-un interviu pentru ,,Adevărul”.

Oficialul a declarat că R. Moldova are sisteme anti-drone care pot fi folosite pentru doborîrea dronelor de dimensiuni mici, dar nu și a dronelor de tip Shahed.

Frontierele Republicii Moldova sînt cele mai aproape de război, astfel șeful Poliției de Frontieră a relatat despre capacitățile structurii pe care o conduce privind depistarea și doborîrea unor drone în spațiul aerian al țării noastre. Potrivit lui, R. Moldova nu dispune de sisteme pentru doborîrea dronelor de mari dimensiuni, cum ar fi dronele de tip Shahed.

,,Situația care este creată în acest moment în Ucraina este o provocare destul de serioasă pentru Poliția de Frontieră și nu numai, dacă este să vorbim despre toate riscurile care aduce acest conflict securității naționale. Poliția de Frontieră are o capacitate de a gestiona riscuri și ne referim la riscurile specifice frontierei de stat, precum migrația ilegală, contrabanda, traficul de ființe umane și altele care sînt caracteristice pe acest domeniu, inclusiv depistarea de drone și ulterioarele acțiuni care trebuie întreprinse odată cu depistarea acestora fie în preajma frontierei de stat sau în zona de frontieră verde. Deci avem protocoalele semnate, noi sîntem destul de interoperabili cu colegii noștri din alte structuri MAI pentru a gestiona aceste situații. Avem și sisteme anti-drone care în acest moment pot fi folosite pentru doborîrea acestor drone, dar noi ne referim la drone de dimensiuni mici, ci nu la drone de tip Shahed. Pentru ultimele, inclusiv, sisteme Poliția de Frontieră, deocamdată, nu are”, a punctat Ruslan Galușca.

Șeful poliției de frontieră a menționat că Vladimir Putin, pe numele căruia Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat internaţional de arestare în legătură cu crimele comise în Ucraina, va fi reţinut dacă ajunge în Republica Moldova.


,,S-ar reacționa, conform procedurilor existente. Indiferent de cetățenia, familia cetățeanului, odată ce pe seama acestuia sînt impuse măsuri restrictive acestea vor fi aplicate. Evident (n.r.-va fi reținut)”, a precizat Galușca.

De la începutul invaziei rusești în Ucraina, pe teritoriul R. Moldova au căzut mai multe fragmente de rachete și de drone, în localitățile din nordul țării, la granița cu Ucraina. Cel mai recent caz a avut loc pe 11 februarie curent în care fragmente de dronă de tip Shahed au fost depistate în apropierea frontierei modo-ucrainene, în localitatea Etulia. Acestea conțineau 50 kg de substanță explozibilă care ulterior a fost detonată controlat de specialiști.

2
6
0
0
15

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?