Curtea a observat că dispozițiile contestate le interzic cetățenilor să voteze la alegeri locale, dacă și-au înregistrat domiciliul sau reședința temporară în mai puțin de trei luni anterior datei primului tur de scrutin.
CC reține că prevederea în discuție instituie o măsură generală aplicabilă doar persoanelor care și-au schimbat domiciliul sau reședința în ultimele trei luni într-o altă unitate administrativ-teritorială și doar în cazul alegerilor locale, notează Noi.md cu referire la IPN.Autoarea sesizării este deputata independentă Marina Tauber. Potrivit acesteia, măsura contestată instituie un tratament diferențiat între cetățenii, al căror termen de înregistrare a domiciliului/reședinței temporare este mai mic de trei luni pînă la data primului tur de scrutin și cei al căror termen în discuție depășește trei luni.
Restricția stabilită de articolul 160 alin. (2) din Codul electoral reprezintă o garanție rezonabilă pentru integritatea alegerilor locale.
Așadar, interdicția de a vota la alegerile locale impusă persoanelor care și-au schimbat domiciliul sau reședința temporară în ultimele trei luni anterior datei primului tur de scrutin nu afectează substanța dreptului de vot.
Adăuga comentariu