Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cu facturile achitate, dar cu gunoiul în prag: Locuitorii comunei Grătiești, disperați

13 noi. 2020,, 16:07   Societate
4875 0

De ceva vreme, pe străzile din comuna Grătiești s-a instalat toamna adevărată, care a adus cu ea un parfum „îmbietor”. Și asta pentru că, de aproape două săptămîni, localnicii stau cu gunoiul scos la poartă, așteptînd marea „minune”.

Pe adresa redacției noastre au ajuns cîteva fotografii de la locuitorii satelor Hulboaca și Grătiești, care se plîng că, deși sînt obligați să achite factura pentru trei luni înainte, mașina care ar trebui să ajungă o dată pe săptămînă să le evacueze deșeurile, așa și nu apare în zare.

Mai mult, aceștia spun că și drumurile s-au umplut de gunoaie și asta pentru că pisicile și cîinii vecinilor rup sacii în care sînt depozitate deșeurile menajere, împrăștiindu-le peste tot.

Contactat telefonic, primarul comunei Grătiești, Victor Mardare, a declarat pentru Noi.md că, practic peste noapte, firma care este responsabilă de colectareea deșeurilor de la săteni, a rămas fără lucrători și dă asigurări că, în cel mai scurt timp, oamenilor li se va strînge gunoiul de pe la porți.


„Imediat cum s-a ridicat salariul pentru luna precedentă, au demisionat toți, fără a spune un cuvînt. Ne-am implicat și noi în rezolvarea acestei probleme. Am găsit hamali noi, acum se lucrează și tot gunoiul va fi evacuat treptat. Oamenii oricum nu duc gunoiul nicăieri. Cu mici întîrzieri, dar se lucrează. Sînt puține brațe de muncă în țara noastră, din păcate”, a spus Mardare.

În același timp, pe rețelele de socializare, administratorul firmei, care evacua pînă acum regulat deșeurile din comuna Grătiești, își cerea scuze de la clienți, spunîndu-le că „nu sînt mulți voluntari la așa muncă”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?