X 
Eurovision stiri: 511
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384

Bugetarii care au un salariu mai mic de 15.000 de lei vor primi un ajutor unic

7 sep. 2022,, 10:06   Societate
5032 0

Bugetarii care au un salariu mai mic de 15.000 de lei vor primi ajutorul unic de 3000 de lei din partea Guvernului, în două tranșe. Anunțul a fost făcut de prim-ministra Natalia Gavrilița în debutul ședinței de azi a Guvernului.

„Ieri am avut o discuție deschisă cu reprezentanții congresului autorităților locale și sînt mai multe lucruri care nu sînt comunicate suficient ca să ajungă la fiecare om. În primul rînd este vorba despre creșterea salariară care va fi făcută începînd cu 1 septembrie și ajutorul unic de 3000 de lei pentru angajații sectorului bugetar. Această creștere nu este o creștere obișnuită stipulată în lege, ci una extraordinară menită să ajute în această perioadă complicată”.

Mai mult, Natalia Gavrilița a menționat că oamenii trebuie să cunoască despre faptul că acest ajutor unic este din partea Guvernului.

„Ajutorul unic de 3000 de lei va fi oferit în două tranșe din bugetul de stat, chiar și pentru angajații autorităților publice locale și nu va depinde de venituri proprii ale localității. Trebuie să fie clar că aceste ajutoare vin de la Guvern și care este scopul lor. Ele sînt menite ca să ajute în perioada de iarnă în contextul pierderii de cumpărare, dar trebuie să fie foarte clar cum aceste plăți se integrează în politica generală a Guvernului”, a conchis Natalia Gavrilița.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?