X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Briefing de presă organizat de PSRM

5 apr. 2021,, 13:00   Societate
2460 3

13:55 // Încălcarea repetată a Constituției, promovarea persoanelor loiale și cu probleme de integritate în funcții, lipsa de transparență, așa luptă cu corupția și promovează reforma justiției Maia Sandu. Deputații PSRM au prezentat, astăzi, un raport paralel a celor 100 de zile de mandat a Maiei Sandu în funcția de președinte al țării.

Potrivit socialiștilor dezamăgirea și schimbările în rău au marcat cele 100 de zile de mandat ale Maiei Sandu.

Deputatul PSRM, Grigore Novac, a declarat că una dintre principalele promisiuni ale lui Sandu - lupta cu corupția, nu a fost decît o acțiune de politic, care în cele 100 de zile nu a fost dovedită cu nicio măsură menită să reducă fenomenul corupției.

”Dimpotrivă, Maia Sandu a demonstrat preferințe politice și a modificat componența Consiliului Suprem de Securitate, în care a inclus membrii PAS și reprezentanții ONG-urilor pro-prezidențiale, dar și un fost judecător, vinovat de pierderea mai multor dosare la CEDO. În felul acesta, CSS a fost transformat într-o filială a partidului ei”, a declarat deputatul.

Parlamentarul a mai menționat că prin acțiunile sale Maia Sandu torpilează reforma justiției. În această perioadă, șeful statului a respins proiectul Strategiei de reformă a sectorului justiției, document care are și menirea de a reduce fenomenul corupției.


Un alt lucru grav pentru un stat de drept, este că Maia Sandu a reușit în 100 de zile să încalce repetat Constituția, fapt constatat și de Curtea Constituțională

”Este un om care a dovedit că promovează statul de drept doar în campania electorală, iar cînd a ajuns în funcție, statul de drept deja nu îi mai trebuie, Legea Supremă deja o deranjează. Am văzut în sondajele recente de opinie cum cetățenii condamnă încălcarea Legii Supreme și așteaptă de la politicieni să fie un bun exemplu și să respecte norma constituțională”, a spus socialistul.

Totodată, Maia Sandu a înțeles să lupte cu corupția prim promovarea în funcții importante a persoanelor loiale și certate cu legea. Astfel, din cele 52 de decrete emise, 38 % au ca obiect numirea în funcții a persoanelor sale loiale, iar în 7,6 % - modificarea componenței unor organe sau comisii cu scopul de a asigura accesul la poziții și funcții în stat pentru persoanele sale loiale și din PAS.

Din cele 15 persoane numite în funcții de Sandu, cinci au probleme de integritate. Totodată, Sandu a abuzat de funcția pe care o deține și l-a numit pe Andrei Spînu în funcția de șef al Aparatului Prezidențial prin încălcarea flagrantă a Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.

13:50 // De la inaugurarea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova, prețurile au luat-o razna. Despre aceasta deputatul PSRM Vladimir Odnostalco a declarat în cadrul unui briefing de presă, în care au fost analizate cele 100 de zile de activitate ale șefului statului.

“De cînd Maia Sandu a intrat în funcție, prețul la benzină a crescut cu aproape 4 lei. S-au scumpit produsele alimentare, uleiul s-a scumpit cu 30%, alte produse alimentare s-au scumpit de la 12% pînă la 26%... Sunt multe exemple, dar lumea merge la magazin și vedele prețurile. Maia Sandu este președintele scumpirilor!”, a declarat Odnostalco.

13:45 // Maia Sandu i-a folosit pe agricultori ca un instrument politic atunci cînd a avut nevoie de ei, în schimb, cînd a ajuns la Președinție, a uitat cu desăvîrșire de promisiunile și angajamentele date în campania electorală. Acestea sînt concluziile celor 100 de zile de mandat ale Maiei Sandu în funcția de președinte al țării, prezentate de fracțiunea deputaților PSRM.

”Vă amintiți cîte promisiuni le-a făcut agricultorilor ca să o voteze? Au venit cu tractoarele în fața Guvernului și Parlamentului și au cerut ultimativ, împreună cu Maia Sandu – demisia Guvernului socialiștilor. Au obținut demisia, dar ce a făcut Sandu după aceea? Absolut nimic nu a făcut pentru ei, i-a abandonat din prima zi în care s-a instalat în funcție. Și nici alt Guvern nu a încercat să formeze, la modul real, nu fake”, a declarat deputatul PSRM, Petru Burduja.

Potrivit socialistului, din cauza inacțiunilor șefului statului au apărut piedici la export, prețurile la carburanți s-au scumpit ceea ce i-a bătut drastic la buzunar pe fermieri.

”Au apărut piedici la export și se înregistrează pierderi imense prin creșterea prețurilor la carburanți. Unde sînt bravii lideri, agricultori și tractoriști să ceară dreptate? Au luat apă în gură? Au fost utilizați ca instrumente politice anul trecut, cînd a fost nevoie de ei, iar acum: rabdă, Grigore, și bea agheazmă”, a spus președintele comisiei economie, buget și finanțe.

Potrivit deputaților PSRM, în aceste 100 de zile, Maia Sandu a demonstrat că este președintele dezamăgirii, al scumpirilor, președintele lockdown, un președinte lipsit de umanitate, lipsit de empatie.

13:40 // Promisiunea făcută de Maia Sandu în campania prezidențială cu privire la crearea noilor locuri de muncă și susținerea afacerilor a rămas doar pe hîrtie. Despre aceasta au anunțat deputații PSRM într-un raport de alternativă a celor 100 de zile de mandat ale președintelui Sandu.

Potrivit deputatului PSRM, Petru Burduja, în cele 100 de zile de mandat, Sandu a reușit să creeze noi locuri de muncă doar la Președinție, pentru oamenii ei apropiați, iar pentru mediul de afaceri a venit cu cererea de a introduce “lockdown” pentru cel puțin 30 de zile.

”Asta înseamnă că Sandu vrea să trimită majoritatea angajaților acasă și să închidă afacerile pentru cel puțin o lună. Așa vede ea suportul pentru afaceri, prin blocarea generală a lor”, a declarat Burduja.

Deputatul PSRM susține că și în acest caz, președintele demonstrează o lipsă totală de viziune și soluții, iar dacă nu știe ce să facă bun, creează haos, provoacă faliment pentru business, pierderi de locuri de muncă pentru cetățeni.

Președintele comisiei buget și finanțe a mai menționat că niciun proiect de lege nu a fost înregistrat de președintele țării în Parlament pentru susținerea mediului de afaceri.

13:30 // Președintele țării, Maia Sandu, nu manifestă nici un pic de respect față de persoanele în etate din Republica Moldova. Aceasta a uitat despre promisiunile făcute în campania electorală cu privire la creșterea mărimii pensiilor și insistă pe majorarea vîrstei de pensionare. Despre aceasta deputatul PSRM Vladimir Odnostalco a declarat în cadrul unui briefing de presă.

“Maia Sandu a promis pensia minimă de 2000 de lei, dar au trecut 100 de zile și nu există nici proiect de lege în acest sens. A uitat imediat ce a intrat în clădirea președinției. Maia Sandu promitea că va avea grijă de persoanele în etate, dar ce avem azi? Maia Sandu declară că micșorarea vîrstei de pensionare este o inițiativă populistă a socialiștilor. Cum argumentează? Simplu. Nu corespunde cu interesele partenerilor noștri externi. Este grav, cînd un șef de stat are drept prioritate interesul străin, și nu al cetățenilor săi”, a declarat Odnostalco.

13:20 // Cele 100 de zile de activitate ale președintelui Maia Sandu pot fi caracterizate prin dezamăgire și haos. Despre aceasta socialistul Vasile Bolea a declarat în cadrul unui briefing de presă, analizînd primele trie luni de mandat ale șefului statului,.

“Am văzut vineri raportul pe care președintele Maia Sandu l-a prezentat, un raport chinuit, în care dînsa încerca să justifice de ce nu a făcut absolut nimic din ceea ce le-a promis cetățenilor. Însă problema cea mai gravă nu este că nu a făcut nimic, fiindcă era clar de la bun început că nu va face și nu va fi capabilă, dar una e să nu faci nimic și alta este să faci acțiuni împotriva propriului popor, împotriva Constituției și să bagi țara în haos”, a declarat Bolea.

Vasile Bolea susține că de la intrarea în funcție a președintelui Maia Sandu, criza pandemică a fost complet scăpată de sub control și azi avem mii de îmbolnăviri și sute de decese.

„Și de parcă asta nu era suficient de tragic, azi avem și scumpiri după scumpiri, avem haos instituțional, țara nu are Guvern funcțional, în schimb are un președinte care ne explică în cîte avioane prăbușite ar încăpea moldovenii decedați. Și mai avem o schimbare proastă și neașteptată: în mandatul cetățeanului român Maia Sandu, România a fost nevoită să oprească ajutorul financiar acordat țării noastre, din cauză că nu avem un guvern funcțional, pentru că președintele țării are preocupări electorale mult mai importante, decît nevoile cetățenilor. Maia Sandu practic a sabotat ajutorul românesc. Și nu se exclude că putem pierde și suportul financiar de la FMI, apoi și alte finanțări”, a mai spus Bolea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?