În schimbul banilor, avocata urma să exercite influență asupra judecătorilor și procurorilor într-o cauză penală.
Procuratura Anticorupție a pornit cauza penală în decembrie 2016, după ce a primit o sesizare privind pretinderea sumei de 1500 euro și susținerea de către avocată a influenței asupra judecătorilor din cadrul Judecătoriei Rîșcani și procurorilor din cadrul Procuraturii Rîșcani în vederea susținerii și aplicării actului de amnistie asupra fiului petiționarei, cu reducerea termenului de pedeapsă în partea neexecutată și liberarea lui înainte de termen.Din suma de 1500 euro pretinsă, la 8 februarie 2017 în biroul avocatei a fost transmisă suma de 600 euro sub controlul ofițerilor de urmărire penală.
Totodată, în vederea atribuirii unui caracter legal primirii mijloacelor bănești necuvenite, inculpata a confecționat un contract de asistență juridică ce prezenta semne de falsificare, constatate ulterior prin probele administrate la cauza penală.
Urmărirea penală în prezenta cauză penală a durat 6 luni, iar judecarea acesteia a durat 4 ani.
Prin sentință din 24 noiembrie 2022, instanța a recunoscut vinovată inculpata de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin.(1) din Codul penal (trafic de influență) fiind liberată de pedeapsă penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție.
Totodată, inculpata a fost recunoscută vinovată în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin.(1) din Codul penal (deținerea și folosirea documentelor oficiale false), fiindu-i aplicată o pedeapsă sub formă de amendă în sumă de 30 000 lei și privarea dreptului de a exercita activitatea de avocat pe un termen de 4 ani.
Adăuga comentariu