X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ambrozia - o problemă națională: Chișinău cere intervenția Guvernului

25 mar. 16:20   Societate
1812 0

Primăria Chișinău va solicita Guvernului și Ministerului Mediului printr-un demers abordarea problemei ambroziei la nivel național, anunță primarul Ion Ceban, notează Noi.md.

„Am solicitat responsabililor să înainteze un demers la Guvern, la Ministerul mediului pentru a atenționa că problema ambroziei nu poate fi soluționată doar local. Ea trebuie soluționată la nivel de țară, în raioanele care sînt în jurul Chișinăului. Polenul și răspîndirea ambroziei ca proces, are o rază de 30 - 60 km”, a spus Ion Ceban.

Cu toate acestea, edilul Capitalei a subliniat că este nevoie de eforturi conjugate pentru a obține rezultate semnificative.

„Noi atenționăm, putem face regulă în Chișinău dar nu putem face nimic în zonele private, ieșim după Chișinău și sînt lanuri de ambrozie. Efortul nostru este practic echivalent cu nimic. Eforturile trebuie conjugate”, a conchis Ion Ceban.

Menționăm că ambrozia este o plantă anuală prezentă în grădini, în culturile de cereale şi de floarea-soarelui, dar şi în zonele lăsate în paragină: cele cu ruine, pe marginile şoselelor, pe spaţiile verzi, dar şi în curţile caselor sau în parcuri.


Se estimează că în prezent, la nivel mondial, 300 de milioane de oameni suferă de alergia generată de ambrozie, iar pînă în 2025 numărul lor va ajunge la 400 de milioane. Cauza răspîndirii masive a acestei buruieni este încălzirea globală, afirmă specialiștii.

1
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?