X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Actori de excepție și o coloană sonoră de Eugen Doga: filmul "Patul lui Procust" de Sergiu Prodan, readus în fața publicului

16 mar. 11:15   Societate
2511 0

Filmul "Patul lui Procust", regizat de Sergiu Prodan și Viorica Meșină a fost vizionat în cadrul Festivalului de Film Francofon, care s-a desfășurat recent în capitala Italiei, Roma, notează Noi.md.

Pentru a marca Ziua Internațională a Francofoniei, Ambasada Republicii Moldova în Italia, în cooperare cu Institutul Cultural Francez – Centre Saint Louis din Roma a promovat proiecția filmului “Patul lui Procust”, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a "Francofilm" - Festivalul Filmului Francofon la Roma.

În discursul de inaugurare, ambasadorul Anatolie Urecheanu a menționat că "Patul lui Procust", ecranizat după romanul eponim al scriitorului Camil Petrescu, este un film psihologic de mare intensitate, în care regizorii Sergiu Prodan și Viorica Meșină, precum și actorii, au reușit să transmită trăirile complexe ale personajelor în raport cu conștientizarea propriei moralități și a societății în care există.

Ambasada mai precizează că proiecția a adunat un public numeros, inclusiv din diaspora de la Roma, iar însăși participarea țării noastre la acest festival a contribuit la promovarea internațională a cinematografiei moldovenești.

Premiera acestui film-dramă a avut loc la începutul anilor 2000. Pelicula descrie soarta personajelor și felul cum se zbat acestea într-o lume plină de convenționalități, în care gîndirea și emoțiile lor le sînt ghidate de anumite tipare prestabilite. Misiunea de redare a acestui mesaj artistic a fost îndeplinită cu brio de actori excepționali, cum ar fi: Petru Vutcarău, Elena Chioibaș (Republica Moldova), Maia Morgenstern, regretatul Gheorghe Dinică (România), dar și regretatul Oleg Yankovski (vedetă de cinema în fosta URSS și în Rusia).


Jocul iscusit al actorilor a fost completat de o coloană sonoră pe măsură, muzica aparținîndu-i maestrului Eugen Doga.

Sergiu Prodan, actualul ministru al Culturii din Republica Moldova, a fost nu doar regizorul acestei pelicule de lung metraj, dar și scenarist, și producător. Turnarea fimului a dura circa 7-8 ani.

Mai multe informații despre cultura și cinematografia din Republica Moldova puteți afla, accesînd site-ul moldovenii.md.

2
2
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?