Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

China: Întrevedere a miniștrilor de externe din țările vecine cu Afghanistan

2 apr. 2022,, 09:15   Externe
2850 0

Un Afganistan paşnic, stabil, dezvoltat şi prosper este ceea ce aspiră afganii și serveşte intereselor comune ale ţărilor din regiune şi comunităţii internaţionale, a declarat președintele Chinei Xi Jinping, într-un mesaj scris adresat celei de-a treia întrevedere a miniștrilor de externe din țările învecinate cu Afghanistan, organizată recent la Tunxi din provincia chineză Anhui.

La eveniment au participat șefii sau reprezentanții diplomației din China, Rusia, Iran, Pakistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Qatar și SUA, transmite Noi.md cu referire la romanian.cri.cn.

În prezent, Afganistan se află într-o perioadă importantă pentru restabilirea ordinii interne. Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi, a subliniat anterior că comunitatea internațională trebuie să acorde atenție dimilară și Afganistanului, în timp ce "este preocupată de situația din Ucraina", arătînd totodată că Occidentul aplică "standarde duble" față de refugiați ucrainieni și cei afgani.

Potrivit statisticilor Programului Alimentar Mondial al ONU, 22,8 milioane de afgani se confruntă în prezent cu probleme grave de securitate alimentară, iar 3,2 milioane de copii afgani sub 5 ani suferă de malnutriție severă. Participanții au căzut în acord să furnizeze în continuare asistență umanitară Afghanistanului și au solicitat SUA să returneze cît mai curînd posibil activele afgane în valoare de 7 miliarde USD, să ridice sancțiunile nerezonabile și să compenseze prejudiciul cauzat poporului afgan prin acțiuni concrete.

În plus, China a găzduit primul dialog dintre miniștrilor de externe din țările vecine și reprezentanții guvernului interimar afgan. Acesta va ajuta țările vecine să asculte cererile părții afgane și să-și aprofundeze înțelegerea asupra guvernului interimar afgan și a situației reale din țară. În același timp, țările vecine cer Afganistanului să aibă o atitudine fermă față de organizațiile teroriste, precum Statul Islamic și Mișcarea Turkestanului de Est. În noiembrie 2021, în cadrul China International Import Expo, 120.000 de sticle de nuci de pin afgane au fost vîndute imediat. Pînă în martie 2022, China a aranjat un total de 36 de zboruri charter pentru a importa 1.400 de tone de nuci de pin din Afghanistan, aducînd țării venituri de peste 22 milioane USD.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?