X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Care va fi programul întîlnirilor Nataliei Gavrilița la Bruxelles

30 noi. 2021,, 08:15   Politică
2606 0

În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, premierul Natalia Gavrilița se află într-o vizită oficială la Bruxelles, transmite Noi.md cu referire la agora.md.

Pe 30 noiembrie, prim-ministrul Republicii Moldova se va întîlni cu premierii Ucrainei și Georgiei, Denis Șmihal și, respectiv, Irakli Garibașvili, în așa-numitul format „Trio asociat al prim-miniștrilor”. În cadrul evenimentului vor fi discutate oportunitățile de dezvoltare a relațiilor de parteneriat între state, promovarea dialogului cu UE și realizarea unor noi obiective pe parcursul european al țărilor.

Cei trei premieri se vor întîlni cu președintele Consiliului European, Charles Michel, ulterior vor avea o întrevedere comună cu președintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, dar și o discuție cu președintele Parlamentului European, David M. Sassoli.

În urma întrevederilor Trio-ului asociat al prim-miniștrilor cu conducerea de vîrf a Uniunii Europene, va fi organizată o conferință de presă, planificată pentru ora 16:40 (ora Bruxelles-ului).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?