Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4054

Majoritatea parlamentară a refuzat să ia atitudine față de invalidarea alegerilor locale

5 iul. 2018,, 11:06   Politică
2589 0

Invalidarea rezultatelor alegerilor locale din capitală a ajuns astăzi în atenția deputaților, informează Noi.md.

Liberal-democrații au propus adoptarea unei declarații cu privire la încălcarea drepturilor omului, a normelor democratice și a statului de drept, în contextul în care instanța a invalidat voturile a sute de mii de cetățeni. În opinia lor, trecerea sub tăcere a acestui subiect de către Legislativ nu înseamnă altceva decît acceptarea abuzurilor din partea sistemului de justiție.

„Azi Parlamentul European va dezbate în ședință criza politică din Moldova, în legătură cu invalidarea alegerilor, cu referire la capitolul încălcarea drepturilor omului. Tăcerea Parlamentului Republicii Moldova poate fi considerată ca o acceptare a încălcările care continuă să zdruncine statul de drept. Sperăm că fracțiunile parlamentare care se consideră proeuropene vor vota această declarație, pentru a nu păta din nou imaginea țării, și așa șifonată în plan internațional”, a declarat președintele fracțiunii parlamentare a PLDM, Tudor Deliu.

Inițiativa adoptării unei astfel de declarații a fost susținută de socialiști, liberali și comuniști. „Au fost lezate și interesele candidatului nostru. Justiția și hotărîrile sale au depășit cu mult subiectul sesizărilor depuse. Sancțiunile trebuie să fie proporționale față de fapta comisă, or, în cazul dat au fost luate decizii abuzive, există și trafic de influență aici. Dorim dezbaterea subiectului”, a afirmat deputatul PSRM Vlad Barîncea.

De cealaltă parte, democrații și-au îndemnat colegii din Legislativ să nu încingă spiritele prin readucerea acestui subiect pe agenda parlamentară.


„Este o situație ieșită din comun pentru toate instituțiile statului, inclusiv Parlamentul. Prima dată se întîmplă așa ceva. Trebuie să abordăm liniștit subiectul, mai întîi să vedem cu ce se vor finaliza discuțiile de la Strasbourg. Parlamentul are un organ de conducere unde pot fi abordate aceste probleme – Biroul permanent”, a menționat președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?