Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Lupta cu corupția promisă de PAS s-a transformat în subjugarea instituțiilor de drept, spune un deputat PSRM

15 noi. 2021,, 14:25   Politică
2865 5

O sută de zile a guvernării PAS pot fi calificate doar ca subordonare politică a instituțiilor de drept pentru a putea intimida politicienii incomozi și oameni de afaceri. Așa a apreciat deputatul PSRM, Vasile Bolea, vicepreședintele comisiei juridice, numiri și imunități, 100 de zile de mandat a Guvernului Gavrilița.

Socialistul a menționat că PAS a deviat total de la programul său electoral, a mințit cetățenii că luptă cu corupția, dar în realitate și-a supus justiția, folosind metodele aplicate de regimul Plahotniuc.

”Am văzut epurările care s-au făcut în 100 de zile. Au epurat cadre profesioniste sub paravanul că ne eliberăm de oamenii răi. Au inventat mecanisme pentru a da afară inclusiv șef de direcții, doar pentru că le sînt incomozi și pentru a angaja rude și membri PAS”, a declarat Bolea.

Parlamentarul a menționat că PAS a început procesul de subordonare a justiției prin modificarea Legii Procuraturii, CSP și CSM.

”Au alungat din CSM patru membri din partea profesorilor, persoane neutre care le erau incomode. Au acaparat CSM, după care CSP. Toate acestea s-au făcut pentru un singur fapt, lor le era incomod Procurorul General”, a spus deputatul.


Socialistul a criticat și modul în care a fost identificat Procurorul General interimar, o persoană loială actualei guvernări și care ascultă de ordinele fostului procuror anticorupție, Viorel Morari, numit și procurorul lui Plahotniuc.

"Au urmat alte numiri dubioase ale procurorilor, care în perioada regimului lui Plahotniuc au executat ordine de intimidare a oamenilor de afaceri. Întregul sistem al procuraturii a fost supus în totalitate comenzii PAS(...)Persoanele docile care pînă în 2019 executau ce le spunea Plahotniuc și PDM, astăzi le vedem în diferite funcții: Dorel Mustață, care a participat la decizia de reținere a lui Stoianoglo, a fost numit la CSJ. Natalia Moloșag, avocata Maiei Sandu, a fost promovată în funcția de Avocat al Poporului. În spațiul public vedem că ea nu apără poporul, dar pe Viorel Morari, procurorul lui Plahotniuc”, a menționat Bolea.

Potrivit socialistului, o altă țintă a PAS este acum Centrul Național Anticorupție.

” Trebuie să vedem doar cine din rudele PAS va fi numit în funcția de director al CNA”, a declarat Bolea.

Deputatul PSRM a amintit și despre atenționările care au venit din partea președintelui Comisiei de la Veneția transmise guvernanților PAS, care le-a indicat să nu confunde graba cu urgența. Vasile Bolea a menționat că reforma justiției trebuie înfăptuită în conformitate cu Planul de acțiuni elaborat împreună cu experții europeni, dar și cu angajamentele asumate în fața partenerilor externi.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?