X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4027

Un deputat PLDM, vizat într-un dosar penal

25 oct. 2018,, 15:20   Politică
3532 5

Deputatul PLDM Iurie Țap este vizat într-un dosar penal de înstrăinare ilegală a unui teren din Florești, în perioada în care era primar al orașului.

Potrivit informațiilor din dosar, în 2000, acesta și-ar fi depășit în mod vădit atribuțiile și ar fi emis o dispoziție prin care înstrăinat ilegal un teren amplasat în orașul Florești, pe strada Pieței, cu o suprafață de aproximativ 20 de ari, pe care l-ar fi declarat ca fiind aferent obiectivului privatizat de Societatea cu Răspundere Limitată ”Centaurus”.

Poliția a constatat că pe terenul vizat nu a fost amplasată nicio construcție din proprietatea societății comerciale nominalizate.

În pofida acestui fapt, a doua zi, în data de 21 decembrie 2000, Țap emite o nouă dispoziție, cu nr. 685, prin care decide vînzarea terenului către SRL ”Centaurus”. În aceeași zi, a fost semnat contractul de vînzare-cumpărare, iar compania a cumpărat lotul cu doar 6287 de lei, deși prețul de piață ar fi fost de 125 744 de lei. În acest mod, bugetul orașului Florești ar fi fost păgubit cu aproape 120 de mii de lei.

Anchetatorii au mai stabilit că decizia de înstrăinare a terenului nu a fost coordonată cu Consiliul local, așa cum prevede legislația.


Deoarece Iurie Țap este deputat, dosarul a fost transmis Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupție, care urma să ceară ridicarea imunității parlamentare a demnitarului. Pînă acum însă, Procuratura Generală nu a înaintat vreun demers în acest sens. Solicitați de Vocea Basarabiei, atît reprezentanții Procuraturii Generale, cît și cei de la Procuratura Anticorupție au declarat că nu cunosc nimic despre acest caz. La rîndul său, Iurie Țap a declarat că nu poate oferi detalii, deoarece se află la ședința Parlamentului, dar a promis că va reveni după aceea cu o reacție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?