Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Dodon l-a felicitat pe Putin cu ocazia învestirii

7 mai. 2018,, 14:40   Politică
4754 9

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a felicitat pe omologul său rus, Vladimir Putin, pentru inaugurarea oficială în funcția de președinte al Federației Ruse.

În mesajul său de felicitare, Igor Dodon a spus că Vladimir Putin a devenit un simbol al renașterii și transformării Rusiei, obținînd statutul de unul dintre liderii puterilor mondiale, relatează Noi.md.

„În vremurile dificile de azi, Federația Rusă sub președinția dumneavoastră a condus lupta pentru construirea unei ordini mondiale mai echitabile, în care statele suverane vor construi relația lor nu pe baza dominației și subordonării, dar pe bază de egalitate și respect reciproc”, a menționat președintele Moldovei.

El a subliniat că țările și popoarele noastre sînt legate de credința ortodoxă, valori comune, multe secole de istorie comună și luptă comună împotriva invadatorilor. „De mai bine de 26 de ani, Federația Rusă a fost principalul partener strategic al Republicii Moldova. Oamenii noștri apreciază prietenia cu Rusia și o prețuiesc”, a spus Igor Dodon.

El și-a exprimat profunda recunoștință față de Vladimir Putin pentru încheierea unor acorduri comune care au ușurat viața sutelor de mii de cetățeni moldoveni ce locuiesc și muncesc pe teritoriul Federației Ruse. Președintele Republicii Moldova a dat asigurări că va depune toate eforturile pentru ca relațiile de parteneriat dintre țările noastre nu numai că vor fi păstrate, dar și consolidate.


Igor Dodon i-a urat din toată inima lui Vladimir Putin sănătate și noi mari succese în calitate de președinte al Federației Ruse.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?