X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Sandu: Moldova ar putea primi gaze din România

25 aug. 2021,, 09:45   Politică
4551 36

„Una dintre problemele prioritare este asigurarea securității energetice și alternativelor de furnizare a energiei”. Președintele Moldovei, Maia Sandu, a spus că în cinci-șase ani Moldova ar putea primi gaze din România.

Acest lucru a fost relatat în cadrul unui interviu cu „Europa Liberă”.

După o întîlnire cu Președintele Moldovei, Maia Sandu, și miniștrii, șeful adjunct al administrației prezidențiale a Federației Ruse, Dmitri Kozak, a spus că unul dintre subiectele ridicate a fost problema gazului rusesc. Atunci Kozak a spus că „nimeni nu ar trebui să ofere cadouri nimănui, și nimeni nu ar trebui să dezavantajeze pe nimeni”. Potrivit acestuia, Federația Rusă este dispusă să ajute Moldova, dar în condiții reciproc avantajoase, nu în detrimentul intereselor naționale ale Federației Ruse.

Multă lume a rămas confuză după declarația lui Kozak, iar problema gazului rusesc a devenit și mai stringentă. Maia Sandu a comentat preocupările existente, spunînd că Moldova încearcă să creeze alternative, „dar ele nu vor fi gata peste noapte”, de acea Moldova va continua dialogul cu Rusia.

„Cu oamenii aceștia, cu tot felul de oameni se discută pornind de la interesele cetățeanului Republicii Moldova. Și interesul nostru este integritatea teritorială a țării, interesul nostru este să păstrăm pacea pe pămîntul nostru și în regiune, interesul nostru este să rezolvăm conflictul transnistrean, să plece trupele ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, să scoatem munițiile de acolo, să îmbunătățim colaborarea economică și, în special comercială. Deci să reușim să ajungem la o înțelegere ca să fie scoase impedimentele pentru exporturile noastre către Federația Rusă, să ajungem la o înțelegere pe problema gazelor, pentru că avem nevoie de gaze naturale. Da, încercăm să construim alternative, dar ele nu vor fi gata peste noapte (...)indiferent dacă vorbim cu Federația Rusă, cu Ucraina, cu Uniunea Europeană, agenda noastră este clară. Sigur, sînt discuții mai simple și sînt discuții mai complicate...”, a spus Președintele Moldovei.


Fostul ministru al Economiei din Guvernul Sandu Vadim Brînzan afirma că Moldova ar putea scăpa în totalitate de dependența de gazele rusești. Însă Maia Sandu a declarat că acest lucru este imposibil într-un an sau doi, deoarece „în 30 de ani nu s-a făcut niciun efort nici pentru furnizarea energiei electrice, nici pentru gaze”.

„„Într-un an sau doi? Nu este posibil. Marea problemă este că în 30 de ani nu s-a făcut niciun efort nici pentru furnizarea energiei electrice, nici pentru gaze și asta vorbește despre faptul că cineva a beneficiat de monopolul de o singură sursă, pentru că a fost mai ușor să includă scheme cînd exista o singură sursă. Acum noi o să insistăm pe aceste proiecte, dar aceste proiecte de infrastructură să realizează în cinci-șase ani, noi trebuie să le începem și să avem siguranța că ele o să fie duse la sfîrșit”, a menționat Maia Sandu.

De asemenea, Sandu a spus că în România există țeava, dar ea „este prea îngustă pe teritoriul României, pentru că a fost construită doar pentru consumul pînă la Iași”. Acum conducta se lărgește și există speranța că pînă la mijlocul anului viitor volumul ei va fi majorat.

„Țeava există, dar țeava este prea îngustă pe teritoriul României, pentru că ea a fost construită doar pentru consumul pînă la Iași și pentru acel consum era o dimensiune a acestei conducte, acum conducta se lărgește ca să poată să vină un volum mai mare de gaze. Eu sper că pînă la mijlocul anului viitor va fi finalizată și această etapă și va exista o discuție între guvernele Republicii Moldova și României în curînd, și asta este una dintre problemele prioritare – asigurarea securității energetice și alternativelor de furnizare a energiei”, a conchis Sandu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?