Șefa cabinetului de miniștri a menționat că misiunea principală a Centrului de a impementa reforma administrației publice centrale - s-a încheiat încă în anul 2017. Cu toate acestea, Iurie Ciocan continuă să primească un salariu de 70 de mii de lei.
„Sînt surprinsă că există o asemenea unitate în continuare. Reforma administrației publice centrale, de care trebuia să se ocupe Iurie Ciocan, s-a finalizat în 2017. Pentru ce se plătesc salarii de 70 de mii de lei? Aștept explicații de la instituție. Evident că va trebui să luăm măsuri”, a declarat Sandu la ședința de astăzi a executivului.Totodată, Maia Sandu s-a arătat indignată de faptul că salariile inspectorilor Autorității Naționale de Integritate au fost reduse cu 60 la sută, în condițiile în care instituția rămîne a fi nefuncțională.
„Ne dorim inspectori la ANI bine plătiți, buni profesioniști, pentru că au de cercetat bunurile la foarte mulți funcționari publici, averile procurorilor și judecătorilor - condiție pentru sprijinul extern pe care îl avem. Această instituție trebuie să devină funcțională”, a spus Sandu.
Adăuga comentariu