Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

PSRM acuză PAS de subordonarea politică a instituțiilor de drept

11 aug. 2021,, 16:37   Politică
3013 4

Numirile în funcție fără concurs la instituțiile de drept, inclusiv la CNA, reprezintă o politizare și subordonare politică a acestora, un control politic asupra justiției, se arată într-o declarație a PSRM.

Reacția vine după ce deputații PAS au înregistrat un proiect de lege privind modificarea mecanismului de alegere a directorului Centrului Național Anticorupție.

"Societatea își dorește anume depolitizarea acestora, astfel că ele să funcționeze independent de partidele politice, de puterea legislativă și cea executivă. Este foarte regretabil că asistăm la un proces foarte periculos, de supunere a instituțiilor de drept, a justiției, unui partid politic. Noi am luptat ani de zile pentru a elibera țara de un regim care a capturat instituțiile statului, ca să ajungem acum la o nouă tentativă cinică de a captura statul și a uzurpa puterea în interesul unui partid.

Subliniem că astfel de inițiative, care ne aruncă țara cu cîțiva ani în urmă, trebuie să fie consultate pe larg în societate și, înainte de a primi votul deputaților, trebuie să fie expertiza de Comisia de la Veneția", precizează PSRM.

Deputații mai spun că vor insista pe păstrarea independenței instituțiilor de drept și a justiției și vor milita pentru ca aceste structuri să fie conduse de profesioniști, care nu sînt subordonați niciunui partid și la nicio altă forță.


"În acest sens, vom utiliza tot instrumentarul democratic pentru a apăra independența justiției și ne vom opune capturării statului în mod repetat. Vedem că proiectele PAS de așa numită „reformare a justiției” stîrnesc critici chiar și din partea experților apropiați acestui partid. Cunoaștem și faptul că aceste proiecte anti-democratice au nedumerit și au nemulțumit mai mulți ambasadori occidentali, doar că sîntem surprinși de tăcerea acestora", se mai arată în declarația PSRM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?