X 
Cutremure stiri: 502

Popșoi a spus ce rol va avea Ministerul Afacerilor Externe după apariția Biroului pentru Integrarea Europeană

30 ian. 06:46   Politică
4802 0

Ministerul de Externe își continuă activitatea exact în aceeași formulă care a fost și pînă acum, cu unica diferență că nemijlocit negocierile vor fi duse de doamna Gherasimov, conducătoarea Biroului pentru Afaceri Europene, a precizat nou ministru de Externe, Mihai Popșoi, la postul public de TV.

„Toate celelalte aspecte – de dialog politic, de asistență, de dialog pe securitate pe care îl avem cu Uniunea Europeană, nemaivorbind de parteneriatul pe care îl avem și relațiile diplomatice cu fiecare stat membru, rămîn în apanajul Ministerului de Externe. Or decizia în fond, atît de începere a negocierilor, cît și de finalizare a acestora și de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, este decizia țărilor membre. De aceea trebuie să ne îngrijim în continuare că avem relații cît se poate de bune cu fiecare stat membru, așa încît să facilităm în acest sens procesul. Și, în același timp, să ne asigurăm că avem parteneriate solide atît cu Statele Unite, cît și cu Japonia, Canada, alte state. Să căutăm noi piețe pentru produsele noastre, în contextul fortificării diplomației economice. Să creștem arealul de prestare a serviciilor consulare și calitatea acestora pentru cetățenii noștri din diasporă. Există un cîmp pentru muncă suficient”, a declarat Mihai Popșoi, notează noi.md cu referire la realitatea.

Amintim că, Mihai Popșoi, noul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), a depus în această dimineață jurămîntul de învestire în funcție.

Premierul, Dorin Recean, a anunțat că va merge joi, 1 februarie, în Parlament pentru a solicita deputaților, la prima ședință plenară din sesiunea de primăvară 2024, aprobarea modificării structurii Guvernului. Astfel, Executivul va avea vicepremier pe afaceri externe, și vicepremier pe integrare europeană, fără portofoliu, care va conduce Biroul de integrare europeană.

Mihai Popșoi a preluat portofoliul de ministru al Afacerilor Externe după demisia lui Nicu Popescu. Decizia a fost anunțată la ședința cabinetului de miniștri, desfășurată miercuri, 24 ianuarie 2024.

1
0
0
1
21

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pentru cine intenționați să votați la alegerile prezidențiale din data de 20 octombrie?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав