X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4022

Popescu, după întrevederea cu Dmytro Kuleba: Moldova va continua să ofere suport Ucrainei

27 apr. 2023,, 21:04   Politică
2797 1

Republica Moldova va continua să ofere suport Ucrainei, țară aflată de mai bine de un an în război, așa cum a făcut-o și pînă acum. Asigurarea vine din partea viceprim-ministrului, ministrului de Externe, Nicu Popescu, și a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, aflat într-o vizită neanunțată la Chișinău.

Șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, a reiterat, în cadrul întrevederii cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, poziția Republicii Moldova cu privire la războiul, transmite newsmaker.

„Din prima zi de război, Republica Moldova a sărit în ajutorul vecinilor noștri ucraineni, prin sprijinirea refugiaților, asigurarea rutelor de aprovizionare către și dinspre Ucraina și va continua să ofere suport în acest sens, inclusiv prin participarea la realizarea inițiativei Coridoarele de Solidaritate”, a declarat Nicu Popescu.

Totodată, în contextul obținerii de către Republica Moldova și Ucraina a statutului de țări candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană, șeful diplomației de la Chișinău și-a exprimat interesul pentru o interacțiune mai strînsă cu Kievul în domeniul procesului de aderare la UE, dar și pe plan bilateral.

De menționat că ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, se află astăzi la Chișinău, într-o vizită neanunțată. Oficialul a avut întrevederi cu președinta țării, dar și cu prim-ministrul Dorin Recean.


3
0
0
0
29

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?