Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Opoziția cere anularea creșterii salariilor pentru conducerea țării, inclusiv pentru deputați

1 dec. 2021,, 14:10   Politică
10429 4

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a venit cu inițiativa de anulare a majorării salariilor deputaților, premierului, miniștrilor și președintelui țării prevăzută în proiectului Legii Bugetului de Stat pentru anul viitor. Deputații BCS au înregistrat un amendament în acest sens la lectura a doua asupra proiectului bugetului.

”Sper că PAS va vota pentru această inițiativă, pentru ca, măcar în ceasul al doisprezecelea să demonstreze Solidaritate cu poporul, pe care l-a adus la sărăcie și disperare. Este inadmisibil să-ți tragi salarii groase în timp ce poporul tău, căruia i-ai promis vremuri bune, suferă din cauza scumpirilor fără precedent. Hai, stimați colegi parlamentari, să vedem solidaritatea din denumirea partidului”, a scris deputatul socialist Adela Răileanu pe pagina sa de socializare.

Conform proiectului Legii Bugetului de Stat, Guvernul a majorat pentru anul viitor fondul de salarizare de la Președinție de la 17,2 la 19,7 milioane de lei, de la 118 la 142 de milioane – fondul de salarizare pentru Parlament, de la 11,9 la 14,8 milioane – fondul de salarizare pentru Curtea Constituțională. Asta ar însemna că salariul președintelui țării va crește cu 1500 de lei, iar al deputaților - cu 1400 de lei.
În schimb, bugetul pentru sistemul educațional a fost micșorat de la 2,84 miliarde anul acesta la 2,74 de miliarde, anul viitor. Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a explicat această decizie prin faptul că pedagogii nu au responsabilități și riscuri la locul de muncă cum au deputații sau angajații Președinției.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?