X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Moldovei îi va prinde bine experiența Elveției privind neutralitatea și integrarea sa europeană. Opinie

22 sep. 2021,, 14:45   Politică
2906 14

Neutralitatea și integrarea europeană sunt procese destul de compatibile și nu se contrazic reciproc. Experiența Elveției este unul dintre cele mai izbitoare exemple de cooperare de succes, ea poate fi potrivită și pentru Moldova.

Despre acest lucru a afirmat, miercuri, Dieter Klay, profesor la Universitatea din Zurich (Elveția), vorbind la Conferința Internațională "Bazele Dezvoltării Durabile și viitorul sigur al Republicii Moldova", organizat de portalul eNews.md

El a reamintit că Elveția este strîns legată de Uniunea Europeană, în timp ce țara este membră a programului NATO ”Parteneriat pentru Pace”, sprijină în mod activ misiunile internaționale de menținere a păcii în străinătate și reprezintă la negocierile pe teritoriul său interesele părților aflate în conflict.
Potrivit speakerului, aderarea țării la UE ar fi destul de compatibilă cu interpretarea modernă a principiilor "neutralității elvețiene", dar, în același timp, nu este neapărat să fii membru NATO.

"Întrucît în documentele statutare ale Uniunii Europene nu există puncte care să impună membrilor UE obligația de a oferi asistență militară reciprocă. Dar în Carta NATO există o astfel de clauză (bine cunoscutul Articol 5), de aceea aderarea la această organizație ar fi o încălcare evidentă a principiilor neutralității elvețiene", a spus Dieter Klay.

El este sigur că Moldova are paralele cu Elveția și că acestea trebuie dezvoltate și puse în practică.


"Astăzi, Moldova se află într-un moment de cotitură, balansînd între Uniunea Europeană și vecinii săi din est. Moldova este o țară multietnică. Politica egalității lingvistice este o bază importantă pentru înțelegerea reciprocă, fie în limba moldovenească, rusă sau găgăuză", a menționat participantul la forum.

Potrivit acestuia, datorită neutralității sale, Elveția a reușit să acționeze drept o punte între Est și Vest.

"Un alt punct important este politica lingvistică. Elveția este o țară multietnică, la fel ca Moldova. Dar oriunde v-ați afla în Elveția, aici sînt recunoscute și funcționează patru limbi oficiale: germana, franceza, italiana și retoromana. Aceasta este o necesitate de bază - să vorbești în propria limbă, de aceea este foarte important ca persoanele care vorbesc limbi diferite să aibă drepturi egale în țară", a concluzionat Dieter Klay.
Amintim că la Chișinău se desfășoară conferință internațională cu tema "Bazele Dezvoltării Durabile și viitorul sigur al Republicii Moldova". Conferința este organizată de portalul informațional eNews.md cu sprijinul companiei de consultanță "Intellect Group", Fundația pentru Democrație și Progres, organizația publică "SPERO".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?