Moldova a avansat în implementarea reformelor cheie menite să redreseze situația creată în țară

Moldova a avansat în implementarea reformelor cheie menite să redreseze situația creată în țară

După schimbarea guvernării de la Chișinău în iunie 2019, Republica Moldova a avansat în implementarea reformelor cheie menite să redreseze situația creată în țară ca urmare a deteriorării standardelor democratice și a statului de drept, pentru a permite cetățenilor ei să beneficieze pe deplin de Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, se menționează într-un comunicat de presă al Comisiei Europene, emis în contextul finalizării unui raport realizat de partenerii europeni ai țării noastre la acest subiect.

„Noua guvernare de la Chișinău a demarat un plan de reforme pentru consolidarea democrației și a statului de drept în țară. Sperăm că autoritățile își vor respecta angajamentele asumate și vor pună în aplicare Acord ambițios de Asociere UE-Republica Moldova, în beneficiul cetățenilor noștri. În calitate de reprezentanți ai UE, vom susține în continuare aceste lucruri, deoarece prețuim mult prietenia noastră”, a declarat Federica Mogherini, Înaltă Reprezentantă a Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

La rîndul său, comisarul european pentru politica de vecinătate și negocierile de extindere, Johannes Hahn, a menționat: „În iulie 2019 am reluat deja plățile pentru sprijinul bugetar acordat Republicii Moldova; am semnat și acordurile de finanțare cu Guvernul, pentru dezvoltarea locală durabilă și consolidarea statului de drept, care vor permite implementarea programelor ce aduc rezultate tangibile pentru locuitorii Republicii Moldova. Suntem pregătiți să intensificăm sprijinul nostru și să venim cu sfaturile din domeniul financiar ca răspuns la agenda de reforme a Guvernului de la Chișinău. Acestea sunt semne clare ale aprecierii noastre pentru pașii deja făcuți de către autoritățile Republicii Moldova și încurajarea acestora de a continua pe calea acestor reforme ambițioase”.

Raportul reflectă modul în care a fost implementat Acordul de Asociere pe parcursul ultimului an și va fi prezentat la la Bruxelles, pe 30 septembrie 2019, la Consiliul anual de Asociere RM-UE.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load