X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Gavrilița: Zvonurile despre plecarea mea sînt exagerate

9 sep. 2022,, 07:35   Politică
2247 0

Atît timp cît pot contribui la atenuarea efectelor crizei, îmi voi da toată silința. Este răspunsul prim-ministrului Natalia Gavrilița la întrebarea dacă și-ar putea da demisia, după ce în spațiul public au apărut informații că șefia Executivului ar urma să fie preluată de consilierul prezidențial, Dorin Recean.

Natalia Gavrilița a menționat că actuala componență a Cabinetului de Miniștri va fi actualizată, iar toate remanierile guvernamentale vor avea loc pînă la sfîrșitul acestei luni, notează IPN.

Prim-ministrul Natalia Gavrilița spune că demisia Iulianei Cantaragiu din funcția de ministru al mediului nu are la bază lipsa profesionalismului sau integrității. Potrivit premierului, componența echipei guvernamentale necesită modificări, pentru a face față cît mai bine crizelor cu care se confruntă țara.

„Guvernul cu care am venit de la începutul mandatului este compus din profesioniști integri, care atunci cînd au acceptat funcția nu neapărat s-au așteptat la asemenea circumstanțe, la asemenea crize suprapuse, cu decizii care trebuie luate rapid. Haideți să ne gîndim la o persoană care are în vizor domeniul mediului unde vorbim de dezvoltare pe 30-50 de ani înainte. Chiar dacă este un specialist bun, nu întotdeauna este un manager de crize care reușește, de exemplu, cu un program de asigurare a cetățenilor cu lemne. Văd această remaniere ca pe situația dintr-o echipă de fotbal, cînd un jucător obosește, facem o schimbare și dăm un suflu și un impuls nou domeniului”, a spus Natalia Gavrilița în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Șefa Executivului dă de înțeles că ministrul mediului n-a gestionat adecvat situația aprovizionării cetățenilor cu lemne de foc. Natalia Gavrilița spune că noul ministru al mediului va fi anunțat în scurt timp, evitînd să ofere un nume.

„Au fost greșeli, deficiențe de comunicare în ceea ce privește acțiunile Moldsilva, pe aspectele asigurării cu lemne de foc. Și acesta nu este un subiect trivial, avem 658 de mii de familii care se încălzesc cu lemne. Am avut o discuție cu doamna Cantaragiu, decizia îi aparține. Am considerat că cererea trebuie acceptată. Deocamdată, doamna Cantaragiu rămîne în interimat, avem mai multe candidaturi, vom veni cît de curînd posibil cu numele noului ministru”, a mai spus prim-ministrul Republicii Moldova.

Natalia Gavrilița a menționat că remanierile guvernamentale nu se opresc aici, mai mulți miniștri și șefi de agenții vor fi schimbați din funcții pînă la sfîrșitul lunii septembrie, astfel încît Executivul să intre cu o componență actualizată în perioada de iarnă.

„Avem mai multe domenii unde sînt nemulțumiri și unde lucrurile ar putea să se miște mai repede. Avem și domenii unde sînt persoane care sînt mai potrivite pentru alte funcții, vom veni pe parcurs cu aceste schimbări. E nevoie de un suflu nou. De la începutul mandatului tot aud zvonuri despre plecarea mea și voi răspunde în stilul lui Mark Twain care a spus: „zvonurile despre plecarea mea sînt exagerate”. Eu nu m-am născut pentru funcția de prim-ministru și nu mă țin de ea de dragul funcției, dar atît timp cît cred că pot contribui cu echipa la atenuarea efectelor crizei, îmi voi da toată silința”, a precizat Natalia Gavrilița.

Guvernul condus de Natalia Gavrilița a fost învestit la 6 august 2021 cu voturile a 61 de deputați PAS.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?