Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Dodon: "Vara aceasta va fi decisivă pentru Moldova"

8 iun. 2022,, 11:05   Politică
4622 0

Vara aceasta va fi decisivă pentru modul în care Moldova va supraviețui sezonului de iarnă. Țara se află într-un declin catastrofal, iar securitatea socială, economică și energetică sînt grav amenințate.

Această opinie a fost exprimată de fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, pe pagina sa de socializare, relatează Noi.md.

El a menționat că prețurile la gaz au crescut și mai tare decît anul trecut. În același timp, cresc încontinuu și prețurile la carburanți, iar azi benzina și motorina costă aproape dublu comparativ cu un an în urmă. În curînd se va mări considerabil și prețul la electricitate.

”Totul se scumpește, absolut totul: de la materialele de construcție la medicamente, de la produsele lactate la cele de igienă pentru copii. În plus, ne așteaptă și o criză alimentară de proporții. Este evident că pe zi ce trece situația va fi și mai dramatică - în toamnă ne putem pomeni cu tarife de 30 de lei la gaz, peste 4 lei la energie electrică, peste 40 de lei litru de benzina și creșterea în lanț a prețurilor la toate produsele alimentare, iar deficitul bugetar catastrofal, care va fi și el în creștere, va crea deficiențe la onorarea obligațiunilor curente de achitare a salariilor și pensiilor”, a scris Igor Dodon.
Potrivit lui, pe fundalul acestor crize economice și energetice, din care guvernul PAS nu poate ieși, din cauza incompetenței sale, noi sîntem anunțați că în Moldova vor fi aduse arme letale și posibil și trupe străine.

”...Se pregătește o conexiune militară și politică a țării noastre la teritoriul României, cu renunțarea la neutralitate. Fără a consulta opinia cetățenilor și contrar normelor constituționale, se pregătește o Unire tehnică, politico-militară, pe care ulterior vor încerca să o formalizeze și legalizeze juridic de Parlamentul majoritar PAS și de Curtea Constituțională capturată, sub „protecția” trupelor străine prezente aici, așa cum a mai fost în istoria poporului nostru la începutul secolului trecut”, a declarat fostul președinte al R. Moldova.


El a menționat că aceasta este o strategie foarte greșită și periculoasă atît pentru poporul nostru, cît și pentru cei care încearcă să o implementeze. ”Uneori mă întreb dacă actualii guvernanți înțeleg toate aceste riscuri, oare ei înțeleg că pot fi ultimii conducători ai Republicii Moldova și că sînt utilizați drept marionete în planurile și strategiile scrise undeva în cancelariile occidentale. Pentru a pregăti Unirea tehnică, era necesar ca Republica Moldova să își demonstreze incapacitatea sa ca stat care își poate asigura securitatea economică, energetică și teritorială. Era necesar ca cetățenii să fie demoralizați și să piardă încrederea în propria lor țară. Iar guvernul-marionetă PAS, împreună cu miile de experți străini și ONG-ști finanțați din credite și granturi occidentale, sînt instrumentul perfect pentru așa ceva și pentru interesele occidentale, Soros și NATO”, a scris Igor Dodon.

El și-a exprimat convingerea că tot mai mulți cetățeni înțeleg ce se întîmplă cu țara și cît de real este pericolul să fim atrași într-un război regional sîngeros și să pierdem statalitatea.

14
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?