X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Ceremonia de învestire a președintelui Maia Sandu. Care este programul evenimentuluii

16 dec. 2020,, 10:08   Politică
4270 5

În ziua de 24 decembrie, la Palatul Republicii, va avea loc ceremonia de învestitură a Preşedintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu. Potrivit unei declarații anterioare, făcut de președintele în exercițiu Igor Dodon, la ceremonie vor participa în jur de 250 de persoane.

Programul evenimentului festiv va conține următoarele acțiuni oficiale:

11.00 - ședinţa solemnă comună a Parlamentului Republicii Moldova şi Curţii Constituţionale. Depunerea Jurămîntului Constituţional

Palatul Republicii, str. Maria Cebotari, 16.

Înregistrarea reprezentanților mass-media se va efectua între orele 09.30 și 10.30.


12.00 - depunerea de flori la monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt.

12.15 - transmiterea puterii de către Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, al cărui mandat a expirat, Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Ceremonial militar-protocolar.

Președinția Republicii Moldova, bd. Ștefan Cel Mare și Sfînt, 154. Înregistrarea reprezentanților mass-media va avea loc în intervalul 11.00 - 12.00.

Reprezentanții mass-media vor avea acces la eveniment doar în baza acreditării prealabile și a legitimației de serviciu (cîte doi reprezentanți ai instituției media per acțiune oficială).

Amintim că Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), a cîştigat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. CEC a declarat valabile 1.633.621 de voturi din totalul de 1,65 de milioane exprimate. Pentru Maia Sandu au votat 943.006 de alegători (57,72%), iar Igor Dodon a acumulat 690.615 de sufragii (42,28%). Diferențe dintre cei doi este de peste 250 de mii de voturi, cea mai mare din istoria unui scrutin prezidențial în țara noastră.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?