Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Audieri în Parlament în cazul decesului lui Oleg Horjan

18 iul. 2023,, 15:29   Politică
4040 0

Săptămîna viitoare, vor fi organizate audieri parlamentare în cazul decesului liderului comuniștilor din regiunea transnistreană, Oleg Horjan. Anunțul a fost făcut astăzi de vicepreședintele Legislativului, Mihail Popșoi.

Oficialul a precizat că la audieri vor fi invitate instituțiile de resort pentru a examina toate circumstanțele cauzei și măsurile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova.

„Cu o profundă tristețe și indignare, condamn tragicul omor al activistului civic din regiunea transnistreană a Republicii Moldova – Oleg Horjan. Acesta a fost una dintre puținele persoane publice, care au avut curajul să lupte pentru drepturile și libertățile fundamentale din raioanele din stînga Nistrului. A fost unul din puținii care a promovat deschis la Tiraspol apropierea celor două maluri. Pentru acest curaj a fost ținut ilegal timp de patru ani și jumătate în detenție. Circumstanțele acestui teribil omor trebuie investigate minuțios”, a afirmat Mihail Popșoi, citat de moldpres.md

Vicepreședintele Parlamentului a adăugat că vor fi sesizate organismele internaționale pentru a contribui la elucidarea acestui caz.

„Această crimă este o sfidare a principiilor general umane și a voinței majorității absolute a cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului de a consolida încrederea reciprocă și de a trăi în pace și bună înțelegere. Sincere condoleanțe familiei îndoliate”, a conchis Popșoi.


Inspectoratul General al Poliției a anunțat ieri că liderul comuniștilor din regiunea transnistreană, Oleg Horjan, a fost depistat împușcat în propria locuință dintr-o localitate din apropierea Tiraspolului.

Biroul politici de reintegrare a propus crearea unei comisii de anchetă neutre, sub auspiciile Misiunii OSCE în Moldova, care să se deplaseze la fața locului pentru o cercetare independentă a circumstanțelor de deces al lui Oleg Horjan.

7
1
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?