Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

APCE: Rusia și R.Moldova trebuie să colaboreze în dosarul „Laundromatul global”

12 apr. 2019,, 13:20   Politică
2935 3

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluție privind cazurile de spălare a banilor în statele-membre ale APCE.

Cele mai recente exemple sînt cunoscute ca „Global laundromat”, „Azerbaijani Laundromat” și „Troika laundromat”. Totodată, APCE a solicitat îmbunătățirea mecanismelor naționale și cooperarea internațională pentru combaterea acestui flagel. În mod special, Adunarea Parlamentară a cerut Rusiei să colaboreze cu instituțiile din alte state, inclusiv Republica Moldova, în vederea atragerii la răspundere a tuturor celor implicați.

„Laundromatul global a fost realizat datorită problemelor structurale grave, la diferite niveluri”, se menționează în rezoluția adoptată.

Potrivit rezoluției, schemele au fost posibile datorită „corupției din justiția moldovenească și sistemul bancar”, lipsei transparenței în cadrul unor companii din Marea Britanie sau teritoriilor sale, dar și eșecurilor și neajunsurilor în sistemele de combatere a spălării banilor ale multor bănci, în special banca ABLV din Letonia.

„În ciuda unor evoluții încurajatoare în Republica Moldova și promisiunii a unei investigații în Marea Britanie, laundromatul global așa și nu a fost supus unei anchete penale adecvate. În special, este îngrijorător faptul că autoritățile moldovenești au acuzat colegii din Rusia de obstrucționarea activității din cauza unor instrucțiuni venite de la FSB”, se menționează în textul rezoluției.


Astfel, APCE a invitat Rusia „să investigheze pe deplin și eficient laundromatul global, precum și să pedepsească pe toți cei responsabili”. Totodată, Adunarea Parlamentară a cerut Moscovei „să coopereze cu autoritățile din alte state în cadrul acestui dosar”.

În ceea ce privește Republica Moldova, APCE a cerut printre altele:

- investigarea cazului și pedepsirea celor implicați,
- să introducă modificări care ar interzice persoanelor acuzate și condamnate pentru infracțiuni grave, iclusiv corupția și spălarea banilor, să preia sau să exercite funcții publice,
- să ia în considerare necesitatea abrogării „amnistiei fiscale”, adoptate în iulie 2018, din cauza riscului facilitării spălării banilor.

APCE a venit și cu o serie de recomandări către statele-membre, Uniunea Europenă și Consiliul UE, destinate să consolideze lupta internațională împotriva spălării banilor, a crimei organizate și a corupției.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?