COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc în februarie sau martie

Alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc în februarie sau martie

Igor Dodon a reiterat marţi, 7 iulie, în cadrul unei emisiuni la NTV-Moldova, că pledează pentru alegeri parlamentare anticipate. El consideră că primul decret semnat de viitorul preşedinte, care va fi ales pe 1 noiembrie curent, trebuie să fie decretul de dizolvare a Parlamentului.

„Trebuie să facem tot posibilul ca imediat după alegerile prezidenţiale, în două-trei luni, să aibă loc alegeri parlamentare anticipate, pentru a reînnoi Parlamentul, pentru a-i scoate de acolo pe toţi cei care s-au cumpărat şi vîndut, iar cetăţenii să dea o apreciere tuturor. Cred că lucrul acesta este foarte real.

În opinia lui Igor Dodon, alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc în februarie sau martie 2021. Şeful statului a precizat că sînt două soluţii prin care se poate ajunge la anticipate: „sau demisia Guvernului şi nealegerea altui Guvern, sau Parlamentul nu aprobă nicio lege în decurs de 90 de zile”.


Curtea Constituţională a Republicii Moldova a prezentat marţi, 7 iulie, hotărîrea de interpretare a unor articole din Constituţie, la sesizarea deputaţilor Sergiu Litvinenco şi Vasile Bolea, privind posibilitatea organizării concomitente a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Prin urmare, Curtea a decis că alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare nu pot avea loc în aceeaşi zi. De asemenea, Înalte Curte a decis că dizolvarea Parlamentului în ultimele şase luni de mandat al preşedintelui ţării este interzisă în orice circumstanţe.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...

Sondaj Toate

load