Opinie: Noi trăim ce a trăit Italia primăvara trecută

La început de martie 2020, în R. Moldova era confirmat primul caz de infectare cu COVID-19, după ce o pasageră de pe cursa Milano – Chișinău a fost preluată direct din Aeroport și transportată la spital. Ulterior, numărul de infectări a tot crescut, la fel și cel de decese, în prezent acestea atingînd cote îngrijorătoare.

La mai de bine de o lună de la primul caz confirmat de COVID-19, medicii de la Institutul de Medicină Urgentă (IMU) povesteau reporterilor ZdG despre reorganizarea de forțe pentru zona roșie, munca în acea secție, dar și speranța la un vaccin.

Un an mai tîrziu, ne-am întors la ei, ca să ne spună despre ce s-a schimbat între timp, cum au trecut prin criză, dacă văd un capăt al acesteia și ce părere au despre scepticii care refuză vaccinarea.

„Tare n-am vrut să-mi adresați această întrebare”, expiră greu Alexandra, medic reanimatolog la Urgențe. Pauză lungă. Plînge.

De cînd a început pandemia, peste 90 de lucrători medicali din R. Moldova și-au pierdut viața. Colegii rămași pe baricade nu pot depăși aceste traume. Ei știu cel mai bine despre cum virusul nu alege, indiferent de statut ori profesie. Tocmai de asta, spun că aleg să se vaccineze.

„Asta e cea mai tragică situație pentru un doctor…”

Alexandra Bantaș muncește la Institutul de Medicină Urgentă din 2014, iar de anul trecut activează în centrul COVID-19. Această perioadă a însemnat pentru ea, pe lîngă munca asumată, o sumă experiențe înfricoșătoare și dureroase.

„Legat de colegii noștri care au murit, continuă ea, acesta e un subiect complicat pentru toți. Fiind colegi cu care am lucrat mulți ani aici, pînă acum, nu… A trecut deja o perioadă de la decesul unui coleg, dar pînă acum noi nu putem vorbi pe tema asta”.

Mărturisește că, deși tot încearcă, pentru propriul echilibru emoțional, să găsească și părți bune în ceea ce face de zi cu zi, pandemia a început să pară fără sfîrșit, iar medicii sînt obosiți.

„Perioada asta a fost foarte complicată pentru noi toți și pentru sistemul medical. Necătînd la aceea că spitalul era reprofilat pentru pacienți COVID-19, paturi și surse de oxigen nu ajungeau mereu, iar acesta era un moment tare dificil. După un an, avem niște situații care pînă azi provoacă lacrimi – pacienți la care s-a muncit foarte mult, dar pe care i-am pierdut. Nu poți lucra cu asemenea pacienți și să nu rămîi cu amprente după atîtea decese”, spune tînăra.

De cealaltă parte, adaugă că, în situațiile de criză, împreună cu colegii săi, au descoperit multe calități pe care nu și le știau. Asta după ce au fost cîteva gărzi cînd în secție scădea nivelul de oxigen. Fiind în zonă roșie, cu 50 de pacienți în secție, s-au pomenit într-un moment cînd trebuiau să pompeze oxigen manual pacienților care nu puteau respira singuri. Ceea ce a urmat a fost o lecție de solidaritate.

„Atunci cînd cădea oxigenul, noi trebuia să îl menținem și am trecut corect prin situația asta, pentru că fiecare – medic ori infirmieră, ajuta. Erau momente cînd nu ajungeau mîini pentru toți pacienții aflați la ventilație mecanică și atunci toată lumea venea să ajute, ca să putem salva vieți. Noi găseam diverse metode de a hotărî problemele cu oxigenul, prin dispozitive improvizate chiar pe loc, ca să împărțim cumva sursa.

Cînd eram studentă la medicină, aveam un obiect numit Medicina Calamităților și iată noi am citit mult despre momentele cînd trebuie să alegi cine primește primul ajutor medical. Mie îmi pare că asta e cea mai tragică situație pentru un doctor. Noi cumva am reușit să rezolvăm aceste probleme și nu am pierdut pe nimeni la acea vreme”, mai spune Alexandra.

Punctează, apoi, că vaccinul este unica metodă care ne poate ajuta să revenim la normalitate. Colegul ei de gardă a reușit să îl facă, iar Alexandra abia urmează, întrucît s-a discutat despre așteptarea unor reacții după acesta, respectiv, unul din ei trebuie să rămînă capabil să lucreze.

„Trebuie să înțelegem că vaccinul e singura metodă nu doar de a ne proteja pe noi înșine, dar și pe cei dragi. Eu știu că pînă acum sînt oameni care nu cred în COVID-19, dar numai pînă nu se întîmplă și cu cineva din apropiații lor”, argumentează ea.

În opinia sa, gestionarea pandemiei de către autorități este una problematică, iar deciziile puteau fi altele, dacă în capul mesei ar fi stat oameni care au legătură cu medicina.

„Un an întreg eu speram că societatea va învăța ceva din pandemia asta, dar văzînd ce se petrece cu vaccinarea, înțeleg că nu chiar. Trebuie să învățăm a fi mai uniți. Pentru medici, în prezent, contează ceea ce noi știm și ceea ce noi facem. Iar ceea la ce noi sîntem buni e salvarea vieților”, conchide Alexandra.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în R. Moldova a ajuns la peste 195 mii. În total, mai mult de 172 mii persoane au fost tratate de COVID-19, iar alte peste 4 mii persoane au decedat.

„Prima oară, timp de un an, noi trăim ce a trăit Italia primăvara trecută”

Ivan Civirjic, colegul Alexandrei, este, de asemenea, anestezist reanimatolog și face parte din echipa Institutului de Medicină Urgentă din 2014. După ce, în primăvara anului trecut, a primit informația că spitalul va fi unul din centrele pentru pacienții critici cu COVID-19, a fost repartizat de către secția Anestezie și Terapie Intensivă în secția Reanimare. Așa, a început să lucreze cu pacienții infectați cu coronavirus.

Susține că de atunci nu s-au schimbat prea multe lucruri în munca medicilor, decît că unele aspecte privind tratamentul pacienților au devenit mai clare. Cel mai complicat pentru ei, în această perioadă, a fost faptul că trebuiau să lucreze fără concedii. Întrerupe brusc aici gîndul și adaugă, rîzînd, că minte, de fapt: „Am avut concediu 14 zile, cînd am fost bolnav de COVID. Dacă putem numi asta concediu…”

În prezent, pentru Ivan și colegii săi, problema cea mai mare o reprezintă numărul crescînd al pacienților, pe de o parte, și gravitatea bolii, pe de altă parte. După părerea sa, situația de azi în R. Moldova poate fi comparată cu experiența Italiei din aceeași perioadă a anului trecut.

„Profilul pacienților s-a schimbat, categoria lor s-a schimbat și severitatea bolii este cu totul alta. Insuficiențele respiratorii sînt greu de menajat, iar afectarea suprafeței pulmonare este destul de mare. Acum, probabil, prima oară timp de un an, noi trăim ceea ce a trăit Italia primăvara trecută.

O altă problemă e că, de fapt, s-a confirmat că noi avem și tulpina din Marea Britanie. Respectiv, pacienți sînt tot mai gravi și, prin urmare, se rețin tot mai mult în unitățile de terapie intensivă din țară, iar paturi nu sînt foarte multe”, explică medicul.

La un an de cînd a fost confirmat primul caz de coronavirus în R. Moldova, Ivan consideră că autoritățile nu au avut capacitatea să vadă în viitor și sînt depășite.

„Autoritățile nu au anticipat că lucrurile vor ieși de sub control în martie 2021. Nu s-au gîndit că poate țara ar avea nevoie de un spital aparte, destinat pacienților infectați cu COVID-19, că era nevoie specialiștii să fie instruiți – să creăm un grup mare de lucru a celor care lucrează cu pacienții respectivi și să împrăștie experiența lor. Semnele unei asemenea situații erau încă din octombrie-noiembrie. Atunci apărea acea tulpină și era de așteptat că se va ajunge și aici. Era exact ca și cu primul pacient confirmat – toată lumea știa că va ajunge aici și cînd a venit – ne-am mirat. Haideți să anticipăm. Timp de un an se puteau de creat și de făcut foarte multe”, subliniază el.

Ivan a reușit, între timp, să se vaccineze și spune că a avut drept reacție frisoare și febră, însă acestea au dispărut după 24 de ore, iar acum se simte bine.

„Noi trebuie să înțelegem că aceste reacții la vaccin sînt normale, nu e nimic ieșit din comun. Și trebuie să realizăm că mai bine să ai 24 de ore reacție la vaccin, decît să stai intubat la Terapie Intensivă, sau pe ventilație non-invazivă 15 zile, ori să ai șapte zile de febră, frisoare și încontinuu să nu înțelegi ce se petrece cu tine”, mai spune medicul.

În concluzie, subliniază că pandemia ar trebui să ne învețe despre cum, într-o societate normală, mai ales în condiții de criză, fiecare membru trebuie să se gîndească la întreg.

„Ne gîndeam că ar mai fi fost ceva de făcut…”

Svetlana Vozian este soră medicală și activează la IMU din 2003. Anul trecut povestea despre cum, odată cu pandemia a devenit mult mai precaută. Cel mai mult își dorea să își poată îmbrățișa copilul. Acum, povestește despre vaccinare și reîntîlnirea cu cei dragi.

„Am fost infectată în mai 2020 și îmi spuneam că deja se face anul, pot să iau iarăși infecția și, luînd în considerare că am insuficiență renală, nu știu dacă erau șanse de scăpare. Cînd a apărut vaccinul, eu am fost unul din cei mai bucuroși oameni. Mă gîndeam că îmi pot salva viața. Și toți trebuie să pricepem că mai apoi, o să ne putem cuprinde, o să putem merge să ne vedem părinții, buneii, pe toți cei dragi”, sugerează ea.

După vaccin, Svetlana i-a spus fetei sale că trec 72 de ore și o va îmbrățișa. „Pentru că în tot acest timp au fost distanța și presiunea de a avea grijă să nu-i infectez acasă. Mă temeam să mă apropii. Boala asta e nemiloasă și nu cruță pe nimeni”.

Prima zi după imunizare, îi era atît de foame, de ar fi zis că mînca și frigiderul. Pe lîngă asta, avea și o senzație de somnolență. Dar, nu au fost frisoare sau febră. „M-am dus să mă vaccinez fără să anunț pe nimeni, și pe urmă, unii îmi spuneau: „Tu te-ai gîndit, totuși? Ai insuficiență renală…” Și le-am spus că eu vreau să trăiesc”, accentuează ea.

Prin criza pandemică a trecut cu greu, iar cele mai dificile zile erau acelea în care aflau că încă un coleg s-a infectat sau a decedat. „De fiecare dată cînd auzeam că am pierdut un coleg, suportam asta cu durere și tristețe – ne gîndeam că ar mai fi fost ceva de făcut. Parcă sîntem lucrători medicali, parcă ar trebui să cunoaștem mai multe, însă virusul nu alege”, recunoaște Svetlana.

Și în timp ce familia tot încerca să găsească metode a o încuraja, de a-i spune că mîine e o altă zi și va fi bine, autoritățile păreau să joace pe nervii lucrătorilor medicali.

„Spun că sîntem eroi, dar dincoace, parcă nu ne-ar auzi nimeni. În fiecare zi, cazuri sînt tot mai multe, acolo sus se ceartă între ei, dar aici jos nu văd că oamenii nu sînt elastic, să se întindă. S-a întins deja totul prea mult. Ar trebui să coboare jos să vadă cît de greu este. Tratamentul e costisitor, iar compensarea nu corespunde necesităților”, evidențiază ea.

Pentru a ne salva, Svetlana spune că ar trebuie să ne protejăm unul pe altul, să fim mai receptivi unul față de altul, să respectăm regulile privind distanța și purtarea măștilor și să ascultăm de recomandările medicilor, la care mereu ne întoarcem în situații de cumpănă.

„Nu cred că este cel mai potrivit moment să tragi oamenii în stînga sau dreapta”

Serghei Cobîlețchi conduce secția de Anestezie și Terapie Intensivă a IMU. Pînă la pandemie, aici erau încadrați peste 150 de oameni – medici, asistente, brancardieri. Odată cu începutul acesteia, o mare parte din ei au trecut să lucreze cu pacienții infectați de coronavirus.

„După atîta timp, oamenii sînt obosiți. Înțelegem că totul va continua încă, pandemia pare fără sfîrșit. sîntem la un alt val de îmbolnăviri masive, deci așa ori altfel, vor fi mulți pacienți pentru terapie intensivă, dar noi sîntem limitați în paturi, posibilități, resurse umane. Numărul de paturi pe care îl avem azi, n-o să acopere necesitățile”, atenționează medicul.

Adaugă că nu poate fi un judecător al autorităților și că acestea au gestionat criza așa cum au avut capacități.

„Nu pot spune nici de bine, nici de rău. Clar că sînt multe momente discutabile și care puteau fi făcute altfel. Medicii au fost au fost lăsați să rezolve singuri problemele. Nu s-a lărgit mult timp numărul de paturi în Terapie Intensivă și avem un an, de acum. Ar fi fost nevoie de fortificat acest serviciu, ca serviciu de primă linie. Nu s-a făcut asta și, respectiv, va fi o problemă”, menționează Cobilețchi.

Medicul punctează că e dificil de lucrat în condițiile în care vrei să ajuți, dar nu ai cum, pentru că nu ai acces la resurse și materiale. „Trebuie să explici colegilor că sîntem în condițiile în care sîntem. Spitalele noastre nu sînt dotate cu oxigen destul. E nevoie de un proiect pe țară pentru a echipa spitalele cu resurse de oxigen la nivelul necesar. În fiecare salon unde se află un pacient, nu numai cu COVID-19, trebuie să fie sursă de oxigen. Asta e diferența dintre hotel și spital”, mai spune medicul.

Cît despre vaccinare, afirmă că „oamenii deștepți vor supraviețui”. Serghei Cobilețchi și-a făcut vaccinul a doua zi după ce acesta a ajuns în R. Moldova.

„Trebuie de vaccinat. Nici nu se discută și nici nu contează cu ce vaccin anume. Dacă vrei să faci din asta politică, o faci. Dar să tragi oamenii în stînga sau dreapta, cred că nu este cel mai potrivit moment.

Eu m-am vaccinat și da, a fost puțin dureros și, ca orice vaccin, are niște momente cum ar fi febră și frisoare. După vaccinare, m-am întors la muncă, deși aveam febra 38. Dar nu e prima zi așa. Acesta e ritmul nostru de zi cu zi. Oamenii din jur acum au aflat cît de mult sacrifică medicii. Dar pentru cine e medic adevărat, astea sînt lucruri obișnuite”, completează el.

Trăgînd linia, spune că această criză pandemică ar trebui să fie o lecție despre cum să ne alegem oameni profesioniști la putere, oameni care au capacitatea să ia decizii clare și să nu se gîndească doar la ei înșiși, ci și la cum deciziile pe care le iau vor influența starea țării lor.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 în R. Moldova a început pe 2 martie. La primă etapă sînt vaccinate cadrele medicale care activează în secțiile de reanimare, Terapie Intensivă și personalul din cadrul secțiilor spitalicești cu profil COVID-19.

Anterior, sîmbătă, 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21 de mii de doze de vaccin, donate de Romînia prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

Joi, 4 martie, autoritățile din R.Moldova au recepționat lotul de 14 400 de doze de vaccin AstraZeneca, prin intermediul platformei COVAX.