X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Vladislav Clima va contesta decretul președintelui privind revocarea sa de la șefia Curții de Apel

28 mai. 2021,, 22:48   Societate
2799 8

Vladislav Clima spune că va contesta decretul președintei țării, Maia Sandu, privind revocarea sa de la șefia Curții de Apel Chișinău, așa cum prevede documentul semnat vineri, 28 mai de șefa statului. Clima are la dispoziție 30 de zile să o facă.

Deja fostul președinte al Curții de Apel Chișinău crede că decizia președintei este un ilegală.

„Nu pot să spun că m-a surprins această decizie, avînd în vedere că în ultima lună am primit mai multe mesaje in acest sens. Fiind judecător din 2006 și bazîndu-mă strict pe legislație, apreciez decizia ca fiind una ilegală, pe care o voi contesta conform procedurilor”, a declarat Vladislav Clima pentru tv8.md.

Vladislav Clima a fost numit la conducerea Curții de Apel Chișinău pe data de 2 septembrie 2020, prin decretul semnat de Igor Dodon.

Amintim că anterior, fostul deputat comunist și activist civic Grigore Petrenco a solicitat președintei Maia Sandu să revoce sau să anuleze decretul prin care magistratul Vladislav Clima a fost numit, în septembrie 2020, președinte al Curții de Apel Chișinău. Atunci, Petrenco a expediat o solicitare către Președinție.


În document, fostul deputat menționa că magistratul Clima a fost numit la șefia Curții de Apel fiind incompatibil cu funcția respectivă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?