Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Victor Mîndru, un fost deputat transfug, este vizat într-un dosar penal

5 apr. 2023,, 16:33   Societate
2492 0

Unul dintre deputații PCRM transfugi, care în 2015 au aderat la PDM, a fost trimis în judecată, fiind învinuit de îmbogățire ilicită și fals în declarații.

Potrivit unor surse din Procuratură, este vorba despre Victor Mîndru, transmite tv8.md.

Cauzele penale au fost inițiate în anul 2022 de către Procuratura Anticorupție în baza autosesizării și sesizării Autorității Naționale de Integritate.

Potrivit investigațiilor, în perioada februarie 2014 – decembrie 2017, învinuitul, deținînd mandatele de deputat în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, a dobîndit prin intermediul fiului său, pentru sine, mai multe bunuri imobile (apartament, teren pentru construcții, casă individuală de locuit), valoarea cărora depășește substanțial valoarea mijloacelor dobîndite din sursele licite de venit.

Investigațiile financiare paralele dispuse și efectuate în cauză au relevat faptul că, în perioada menționată, ex-deputatul, împreună cu soția și fiul său au obținut din surse licite mijloace cumulate în sumă de 1 781 397 lei (salarii, pensii, dobînzi, prețul pentru înstrăinarea unui imobil și burse), precum și au realizat cheltuieli în aceeași perioadă de timp în valoare de 3 387 395 lei, incluzînd aici toate cheltuielile de întreținere, cheltuielile suportate pentru procurarea serviciilor, cheltuieli legate de suplinirea conturilor bancare, inclusiv cheltuielile pentru achiziționarea bunurilor imobile sus-indicate.


Procuratura menționează că în cadrul aceleași cauze penale este învinuit și fiul acestuia, căruia i se încriminează participarea în calitate de complice la comiterea infracțiunii îmbogățirea ilicită a unei persoane cu funcție de demnitate publică.

Învinuiții nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 400 000 la 500 000 lei sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și confiscării, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor ce aparține învinuitului, în valoare de aproximativ 1 630 632 lei.

12
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?