X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

E nevoie de procură din partea celui de-al doilea părinte atunci cînd ieșim din țară cu copilul?

9 feb. 2021,, 11:00   Societate
5322 0

Chiar și pe timp de pandemie, avem necesitatea de a călători - fie că mergem la odihnă sau să ne rezolvăm anumite probleme. Ce face un părinte atunci cînd intenționează să iasă din R. Moldova doar el cu copilul?

Responsabilii Poliției de Frontieră ne răspund:

Minorii au dreptul de a ieşi şi de a intra în Republica Moldova numai însoţiţi de unul dintre reprezentanţii lor legali sau de un însoţitor, desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal a cărui semnătură se legalizează notarial. În declaraţie se indică scopul călătoriei, durata acesteia şi ţara de destinaţie.

Minorii (elevii şi studenţii) care au împlinit vîrsta de 14 ani şi sînt înmatriculaţi la studii în instituţii de învăţămînt din alte state, la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, prezintă actul de înmatriculare la instituţia de învăţămînt respectivă şi declaraţia eliberată de unul dintre părinţi, autentificată notarial, care conţine consimţămîntul acestuia pentru ieşirea şi intrarea minorului în Republica Moldova, cu indicarea ţării de destinaţie, scopului călătoriei, perioadei de aflare a minorului în ţara de destinaţie, iar în cazul altor reprezentanţi legali - consimţămîntul acestora, exprimat prin decizie a autorităţii tutelare. Declaraţia este valabilă pe o perioadă de un an de studii.

În cazul în care minorul pleacă să se domicilieze în străinătate, este necesar consimţămîntul, exprimat prin declaraţie, al ambilor părinţi ale căror semnături se legalizează notarial, iar în cazul altor reprezentanţi legali - consimţămîntul acestora, exprimat prin decizie a autorităţii tutelare.


Dacă aveți întrebări legate de anumite situații-problemă, ne puteți scrie pe adresa de email intreaba@noi.md, iar noi vom căuta răspunsuri la ele cerînd sfaturile specialiștilor în domeniul respectiv.

Pentru a vedea mai multe răspunsuri la întrebările arzătoare parvenite pe adresa redacţiei noastre, accesaţi acest link.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?