X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ministrul Apărării i-a răspuns lui Voronin cu privire la plîngerile militarilor

8 iul. 2022,, 16:20   Societate
2804 0

Informația făcută publică de către președintele Partidului Comuniștilor, deputatul Vladimir Voronin, despre situația din cadrul Brigăzii de infanterie motorizată ”Moldova” nu s-a confirmat. Declarația a fost făcută de către ministrul Apărării Anatolie Nosatîi, în cadrul emisiunii „Территория свободы”, transmite newsmaker.

„Nu cred că este cazul ca pe toate scrisorile anonime să ne expunem public și să aducem niște învinovățiri, care nu au bază. Minsterul Apărării s-a autosesizat, am dispus imediat un control asupra stării lucrurilor. Alte structuri ale statului, care au tangență cu aceast subiect – mă refer la Procuratura Generală, chiar și unele structuri precum Avocatul Poporului, care a fost prezent și s-a documentat și a publicat în mass media primele rezultate ale controlului, care nu confirmă cele relatate în scrisoare”, a declarat ministrul Apărării.

Nosatîi a dat asigurări că toate cazurile apărute sînt analizate de Minister foarte minuțios și s-ar lua măsuri imediate, pentru a combate încălcările, pentru a depista care sînt problemele și, cel mai important, de a nu admite pe viitor repetarea cazurilor de abuzuri sau încălcări.

Întrebat dacă în unitățile militare din Moldova mai există concepte precum „dedovşine”, Nosatîi a răspuns: „Cred că este o sperietoare pentru cei care nu vor să facă armată. Înainte se făceau 2-3 ani… Acum fac serviciul un singur an. Și dacă îi luăm de două ori pe an, în diferite perioade, majoritatea stau în aceleași subunități. Nu e exclus că sînt persoane de diferite vîrste, caractere, din diferite medii… Ce fac ei între ei sînt cazuri ca niște băieți tineri. Dar noi ne străduim să le explicăm că abuzurile nu sînt tolerate și să rezolve problemele pe cale pașnică”.

Ministrul Apărării a mai menționat că în subunități există psihologi și preoți, care se implică pentru soluționarea conflictelor.


Amintim că, pe 1 iulie, deputatul comunist Vladimir Voronin a dat citire unei scrisori, în care este descrisă o pretinsă situație dintr-o unitate militară din Bălți. În răvaș, care ar fi fost expediat de către un grup de soldați, aceștia se plîng că superiorii își bat joc de ei, insultîndu-i, ținîndu-i în soare, fără apă potabilă. Mai mult, aceștia ar fi și bătuți.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?