Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Experți: Procurorul general a fost învestit în grabă

9 dec. 2016,, 09:07   Politică
2952 0
Procurorul general a fost învestit în grabă, experți
Foto: ipn.md

Procurorul general, Eduard Harunjen, a fost învestit în funcţie în grabă, preşedintele Nicolae Timofti nu a beneficiat de termenul acordat de lege pentru a studia candidatura, iar aceste lucruri provoacă suspiciuni în societate și diminuează încrederea în posibilitatea reformării Procuraturii.


Declaraţii în acest sens au făcut invitații emisiunii „Interpol” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.

Mariana Kalughin, expertă anticorupţie, susţine că modul în care a fost învestit procurorul general lasă mai multe semen de întrebare. “Întotdeauna există nedumeriri cînd lucrurile se desfăşoară în mare grabă. Candidatul trebuia supus unor verificări, inclusiv de către Serviciul de Informații și Securitate. Graba provoacă îndoieli, ceea ce s-a întîmplat defavorizează imaginea Procuraturii. Este clar că Nicolae Timofti s-a grăbit să-l investească pe Harunjen pentru a-l împiedica pe preşedintele ales să facă acest lucru. Pentru mine este o problemă, că Eduard Harunjen a ajuns procuror general. În această funcţie trebuia o persoană cu mai mult caracter”, a declarat experta.

“Şeful statului trebuia să verifice informaţia despre Harunjen apărută în presă, despre casa acestuia care nu corespunde salariului. Preşedintele a avut la dispoziţie, conform legii, trei săptămîni ca să verifice toate informaţiile. De ce în cazul magistraţilor Timofti verifică informaţia, iar în cazul procurorului general nu a verificat-o? Este adevărat că prestaţia lui Harunjen la interviu a fost cea mai bună, dar trebuia verificat. Concursul s-a terminat la ora 15.00, iar a doua zi, la 12.00,a avut loc semnarea decretului şi învestirea. Oamenii şi aşa nu au încredere în Procuratură. Din cauza acestei grabe şi a faptului că învestirea s-a făcut cu uşile închise, societatea civilă nu îl va percepe pe Harunjen ca pe o persoană de încredere”, a declarat Vlad Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice.

Ex-procurorul municipiului Chişinău, Ion Diacov, explică graba învestirii lui Harunjen prin faptul că asupra candidaturii sale s-a decis mai demult. “Harunjen a fost pus procuror general interimar pentru ca să convingă pe cine trebuie că el este persoana potrivită pentru a sta la cîrma Procuraturii. Anume prin aceasta se explică arestările nelegale în masă din ultimul timp. Iar apoi, cei arestaţi sînt eliberaţi unul cîte unul. La concurs nu au participat procurori oneşti, cu o reputaţi bună, pentru că știau care va fi rezultatul”, a spus Diacov.

Mircea Roșioru, preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, a declarat prin telefon că şeful statului nu a avut ce să verifice, deoarece toate verificările au fost efectuate pe parcursul desfăşurării concursului, iar rezultatele au fost prezentate în dosarul transmis președintelui. “Au fost mai multe etape ale concursului, care au fost transmise on-line. Au fost şi avizele SIS-lui, s-au făcut testări cu poligraful. Nu Procuratura trebuia să verifice sau să iniţieze dosare penale pentru îmbogăţire ilicită, de exemplu. Sînt alte instituţii abilitate cu acest lucru”, a declarat Roşioru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?