Pentru locuitorii Chişinăului denumirea sectoarelor lui – Rîşcani, Botanica, Buiucani şi Ciocana – sună destul de obişnuit.
Pot să ne facă să simţim originalitatea lor doar întrebările oaspeţilor, fermecaţi de denumirea lor neaoşă. Fiecare dintre ele ascunde o parte din istoria oraşului nostru.
RÎŞCANI
Prima atestare a actualului teritoriu al sectorului Rîşcani datează de la începutul secolului XV. Atunci aceste pămînturi au fost acordate conțopistului Mihail Oţel. Urmaşii lui le-au deţinut pînă în anul 1717. După aceasta, jumătate din terenul de pămînt a fost cumpărat de vistiernicul Eremia. Pămîntul cumpărat de el a fost numit Visterniceni. Cealaltă parte a lotului a trecut în posesia boierului Constantin Rîşcanu, de la al cărui nume i-a şi revenit denumirea. La începutul secolului XIX proprietar al Rîşcanilor şi suburbiilor vecine (Bubuieci şi Gheţioani) devine fiul lui – marele stolnic şi guvernator Dumitru Constantin Rîşcanu. De la mijlocul secolului XIX, Rîşcanovca a devenit suburbie a Chişinăului. În anul 1870, aici erau 122 de case şi 512 locuitori. La finele secolului XIX, acest sector a fost răscumpărat de autorităţile urbei şi a intrat în componenţa Chişinăului. Pînă în primii ani de după război, Rîşcanii erau un teritoriu neamenajat cu străzi înguste şi strîmbe, cu căsuţe mici acoperite cu stuf.
BOTANICA
Denumirea acestui sector se asociază cu disciplina care studiază plantele. Într-adevăr, sectorul şi-a obţinut numele de la fosta grădină botanică de pe lîngă Şcoala de Horticultură, fondată în anul 1842. Pe lîngă şcoală era un mic orăşel, unde locuiau profesorii şi personalul tehnic. Mai tîrziu el a intrat în componenţa Chişinăului. În acest sector, acum este situată Grădina Botanică a Academiei de Ştiinţe, ce-i drept, ea a fost înfiinţată mult mai tîrziu, în anul 1973. Iar pînă în anul 1964 Grădina Botanică era situată de-a lungul străzii Starîi, care în acei ani se numea strada Vinificaţiei. Construcţia planificată a acestui sector a fost iniţiată la începutul anilor 60. Acum suprafaţa sectorului Botanica este de 1300 de hectare.
CIOCANA
Se consideră că această denumire provine de la cuvîntul „ciocan”. Nimeni însă nu poate explica ce are comun acest instrument şi denumirea microraionului. Conform altei versiuni, denumirea provine de la toponimicul Valea Ciocana sau Valea Ciocanelor, cu alte cuvinte, pantă, vale însămînţată cu porumb. Vorba e că termenul „ciocan” mai poate fi asemănat cu „cocean” – „tulpină de porumb”. La evitarea disputelor sterile a contribuit documentul istoric păstrat în arhivă, datat cu 23 noiembrie 1757, în conformitate cu care pămînturile din acest sector aparţin unui oarecare Ciocan. Aşa că mai corectă pare a fi versiunea că anume în onoarea lui au fost numite. În raza oraşului acest sector a fost inclus de-abia în anul 1959. La momentul actual, Ciocana este unul dintre sectoarele din Chișinău cu cea mai rapidă ascensiune.
BUIUCANI
Potrivit actului de donaţie din 20 august 1608, domnitorul Constantin Movilă le-a acordat moştenitorilor Hodora şi Parasca satul Buiucani, situat în ţinutul Lăpuşna de pe rîul Bîc, loc pentru iaz şi moară pe rîu. Moştenitori erau mulţi şi pămînturile treptat au fost decimate. La înţelegerea provenienţei denumirii localităţii contribuie actul de vînzare datat cu 18 decembrie 1610. În acest document se menţionează că două părţi din Buiucani îi revin lui Dumitrache Chiriţă. Totodată, unul dintre vînzători a fost un oarecare Andronic Raşca, fiul Drăgăluşei, nepoata Nastei Buiuc. Acest act confirmă versiunea că denumirea satului provine de la familia Buiuc.
În anul 1620, Buiucanii au trecut în proprietatea mănăstirii ieşene Galata. În acei ani populaţia locală în principal lucra pămîntul. În sat erau și fierari, tîmplari, dogari, cojocari, pielari. Buiucanii au devenit suburbie a Chişinăului la începutul anilor 1830. După Marele Război pentru Apărarea Patriei a început construcţia activă pe teritoriul Buiucanilor, iniţial – case cu 1-2 nivele, iar de la finele anilor 1950 – clădiri multietajate.
Faptul că, prin extindere treptată, Chişinăul atrăgea în orbita sa noi suburbii limitrofe, nu este de mirare, deoarece în acest mod creşteau toate oraşele mari. Momentul că locuitorii lui pe parcursul mai multor secole au reuşit să păstreze denumirile acestor pămînturi denotă tradiţiile profunde şi respectul faţă de propria istorie. În ultimul timp noi am schimbat denumirea aproape a tuturor străzilor oraşului, am înlăturat mai multe monumente. Noi rescriem uşor istoria, ştergem urmele ei de pe faţa oraşului, fără a ne gîndi că lăsăm urmaşii noştri fără rădăcini.
Adăuga comentariu