Andrei Fursov despre planurile păpușarilor(VIDEO)

Unii consideră că capitalismul ca sistem este doar voința și omnipotența capitalului. Este un punct de vedere simplist. În realitate, capitalismul este un sistem instituțional complicat și asocial, care asigură acumularea continuă a capitalului – acesta este scopul său. Totodată, el limitează capitalul, ce puțin în nucleul sistemului capitalist, în interesele lui pe termen lung. Drept limitatori ai sistemului capitalist servesc statul, societatea civilă, studiile în masă și politicul. Toate acestea formează sistemul capitalist.

Tendința capitalului de a părăsi hotarele acestor limitatori îi conferă capitalismului o dinamică nebună, de aceea capitalismul s-a epuizat timp de 300 de ani. Este un sistem foarte dinamic. De la începutul anilor 1970, noi observăm cum statul slăbește, societatea civilă se inhibă, studiile în masă se distrug, iar politica se transformă într-o combinație a sistemului administrativ și a show-biz-ului, adică este înlăturată baza instituțională a capitalismului. Aceasta înseamnă că are loc demontarea sistemului.

Totodată, pentru funcționarea normală a capitalismului, el are nevoie de o zonă necapitalistă. De exemplu, dacă a căzut norma de profit, atunci din zona necapitalistă se rupe o „bucată” și se transformă într-o periferie capitalistă. Materie primă ieftină, forță de muncă ieftină – toți sînt fericiți, norma mondială a profitului crește – totul e bine. În anul 1991, totul s-a sfîrșit, deoarece zone capitaliste, cu mici excepții, nu mai sînt.

Tehnica în sine nu soluționează problemele. La sfîrșitul anilor 1960-70, vîrful clasei capitaliste, în esență, a blocat dezvoltarea industrială și a computerizat totul, pentru că aceste tehnologii sînt inteligente și necesită un volum mare de forță de muncă, nu e necesar să împartă puterea și proprietatea, ele creează posibilitatea de a manipula.

La noi se vorbește mult despre orînduirile tehnologice. Haideți să vedem, ce invenții uimitoare au fost făcute în ultimii 40 de ani. În anii 1930-70 au fost inventate multe lucruri, iar în timpurile noastre – calculatorul, Internetul, telefonul mobil, adică cercetătorii occidentali au dreptate cînd vorbesc despre apusul progresului tehnologic.

Trebuie să ținem minte un lucru – tehnica și tehnologia – fac parte întotdeauna dintr-un tot întreg. Se întîmplă că invenția tehnică a fost făcută, dar nu are loc nicio mișcare. De asemenea trebuie să distingem invenția de inovație. Chinezii au inventat compasul, praful de pușcă, dar toate aceste invenții nu au devenit inovații în China, acestea au devenit inovații în Europa. În lumea antică erau mașini, dar ele erau folosite în calitate de jucării, deoarece introducerea mașinilor în lumea antică ar fi distrus sistemul sclavagist. De aceea speranța că orînduirea tehnologică va soluționa unele probleme…. Nu le va soluționa. Doar dacă se va găsi o clasă care va miza pe tehnologie și își va impune voința altor clase.

Iar capitalismul s-a confruntat cu problema epuizării oportunității de extindere. Cineva va spune: „Capitalismul va fi intensiv, se va dezvolta în interior”. Dar pentru a merge în interior, trebuie să distrugă acele limitatoare ale capitalismului, despre care am vorbit. Pentru a-și păstra privilegiile și pozițiile, capitaliștii trebuie să demonteze capitalismul, ceea ce o și fac. Este o criză sistemică reală a capitalismului. Este important să înțelegem că fără distrugerea Uniunii Sovietice acest demontaj era foarte complicat, pentru că Uniunea Sovietică era o alternativă. Pentru a-și crea propriul post-capitalism, această alternativă trebuia distrusă.

Economistul francez, politicianul și scriitorul Jaques Attali în volumul său „Istoria succintă a viitorului”, în 2006, scria că locul capitalismului financiar va fi ocupat de economia distributivă globală a viitorului. Această economie, prin definiție, nu poate fi capitalistă. Imediat ce includem distribuția, capitalismul se încheie. Totodată, capitalismul este proprietatea privată. În prezent, în Occident, au fost adoptate un șir de legi, ce plasează proprietatea privată într-o situație foarte stranie și vulnerabilă. Nu există nicio piață, există doar monopolul.

În principiu, capitalismul deja a ajuns la o limită, după care nu va mai exista nici un fel de capitalism. Iar actuala luptă este determinată de faptul cum va fi viitorul capitalist – cine pe cine îl va înlătura de la turta socială, cîți oameni vor rămîne pe planetă? Pentru că discuțiile despre faptul cîți oameni poate hrăni și menține planeta noastră – sînt deocamdată doar niște discuții impresioniste, diferența de cifre este foarte mare. Însă este destul de clar că la trecerea de la capitalism la post-capitalism o parte din populație trebuie să dispară. Și apare din nou întrebarea – ce parte va dispărea, cine nu va mai avea loc la această sărbătoare a vieții? Și vor accepta oare acest lucru cei, care nu vor mai avea loc? Totodată, cu siguranță, va avea loc restructurarea elitelor, de aceea elitele vechi și banii „vechi” vor dispărea.

„Unii reprezentanți ai banilor „tineri” deja au înțeles totul. Bill Gates a spus că le va lăsa moștenitorilor foarte puțin, restul va fi oferit pentru necesitățile omenirii, comunității internaționale. Fraza „comunitatea internațională” este clară și, totodată, neclară. Cînd în știrile televizate se menționează „comunitatea internațională”, sînt arătate pozele lui Obama și Merkel. Iar indienii din bazinul Amazonului, pigmeii din Africa ecuatorială, papuașii din Noua Guinee, aborigenii australieni, hindușii din castele inferioare (sînt sute de milioane de oameni), țăranii din satele chineze fac parte din comunitatea internațională? Teoretic, parcă, da.

Iar sincer vorbind, desigur, nu. Comunitatea internațională – constituie aproape 2 miliarde de oameni, conectați la mass media, mai exact la mijloacele de publicitate în masă, agitație și dezinformare și care sînt manipulați de acestea. Adică, termenul de „comunitate internațională” este un eufemism, o etichetă, care ascunde în realitate o treime din populația superioară a planetei.

Aici putem adresa o întrebare mult mai neplăcută – iar Rusia face parte din „comunitatea internațională” sau nu? (În același mod, putem întreba și despre Moldova – n.red.). Uniunea Sovietică cu siguranță făcea parte din „comunitatea internațională”. Presa occidentală ne convinge în ultimii cel puțin 10 ani că Rusia nu face parte din „comunitatea internațională”, deoarece ea a stat prea puțin în genunchi, pentru a fi membrul ei. Trebuie să vă căiți mai mult și atunci, poate veți fi acceptați în comunitatea internațională în calitate de toboșar în rezervă sau de altceva.

Henri Kissinger spunea: „Globalizarea este pur și simplu un alt termen pentru o nouă fază a dominației americane”. Din păcate, la noi globalizarea este confundată deseori cu alte două procese – integrarea și internaționalizarea. Integrarea are loc în general de la revoluția neolitică. În Evul Mediu erau opt macroregiuni în Lumea Veche, ce prezentau niște sisteme comercial-industriale relativ închise. Apoi, în sec. XVI-XVII apare actualul sistem mondial, în sec. XIX el se transformă într-un sistem mondial și are loc integrare și internaționalizarea.

Globalizarea este un proces relativ nou, care are două aspecte – de sistem și subiectiv. Cel de sistem este legat de faptul că datorită revoluției tehnico-științifice, calculatoarelor, capitalul se transformă într-un semnal electronic. Eu pot cu un simplu click să-l transfer din Hong Kong în New York. Precum a scris Zygmunt Bauman, sistemul electronic, ce iese dintr-o țară în alta, nu depinde de această țară, de țara prin care trece, ci de țara în care ajunge. Adică globalizarea a eliberat capitalul de controlul statului. În cadrul globalizării, factorii de producție nu mai sînt materiali, iar cea mai importantă devine informația.

Cînd procurăm un calculator sau un USB, o mare parte din preţ este achitat nu pentru purtătorul material, dar pentru structura nematerială. În această revoluţie tehnico-ştiinţifică, factorul informaţional, adică nematerial, devine principalul factor de producţie. Acest fapt contribuie ulterior la internaţionalizarea şi integrarea. Din punct de vedere social-economic, globalizarea social-politică este nu doar un proiect american, ci al elitelor nord-atlantice. Este stabilirea controlului asupra lumii şi înlăturarea suveranităţii.

Din punct de vedere tehnic, suveranitatea nu împiedică integrarea şi internaţionalizarea proceselor, dar nouă ni se spune că împiedică. Suveranitatea trebuie distrusă, pentru ca corporaţiile transnaţionale să-şi poată dicta condiţiile în faţa statului. Cu ajutorul globalizării, o parte anumită din conducerea mondială doreşte să stabilească un control asupra omenirii, adică ea îşi subordonează integrarea şi internaţionalizarea – este un proces tehnic, dar totodată, este necesar de a distruge suveranitatea, iar acestea sînt deja chestiuni social-politice. În realitate, are loc instaurarea dominaţiei corporaţiilor transnaţionale. De aceea, cînd se spune că globalizarea este un proces obiectiv şi trebuie să ne aliniem la ea, aceasta sau e o minciună, sau o eroare.

E foarte clar că va exista post-capitalismul, deoarece capitalismul deja s-a epuizat, însă conducerea clasei capitaliste mondiale nu a acumulat bogăţii, timp de 400-400 de ani, a concentrat puterea, a creat structuri naţionale, pentru a pleca. Eu cred că ei vor încerca să creeze o altă orînduire, mai democratică, elitară, mai dură, cu o populaţie „debilă” şi să instituie un control asupra ei. Ceva similar cu feudalismul, cînd feudalii vor fi aleşi de popor, iar rezultatele votării vor fi reglementate clar de mass media.

Cred că capitalismul va avea cîteva soluţii, dar nu exclud că una dintre ele ar putea fi în zona Rusiei, pentru că Rusia este imanent o ţară anti-capitalistă. E clar că această orînduire nu va semăna cu capitalismul şi cu o orînduire neegalitară, planificat de stăpînii sistemului mondial. Tradiţional, valorile ruseşti constau în echitatea socială.

Chiar dacă vor mai trece încă 50 de ani, populaţia FR nu va recunoaşte legalitatea jafurilor din anii 1990 (la fel ca şi în Moldova – n.r.), deoarece există o valoare ca echitatea socială. De exemplu, hinduşii sau brazilienii sînt gata să accepte asupririle. Hindusul crede că aceasta e carma. Brazilia în general se află la periferia sistemului capitalist, acolo inegalitatea socială este implantată demult în viaţă. Iar noi, totuşi, am avut 70 de ani de socialism.

În 2009, 1% din populaţia lumii deţinea 44% din bogăţii. În 2014, aceştia deţineau 48%, iar în 2016 - 50%. E o normă pentru capitalism. Există un studiu foarte interesant al economistului francez Thomad Piketty „Capitalul în secolul XXI”. Principala teză a cărţii constă în faptul că concentrarea capitalului va creşte, dacă rentabilitatea capitalului este mai mare ca creşterea economică. Piketty invocă argumente despre faptul că pe termen lung, aceasta va conduce la concentrarea bogăţiei şi la o instabilitate economică. El propune crearea unui sistem global de impozite progresive pe bogăţie, pentru a asigura condiţii pentru echitate şi de a evita ajungerea unei părţi considerabile a bogăţiilor cub controlul minorităţii absolute. Este absolut evident că acest sistem poate lucra în beneficiul omenirii doar în cazul în care va fi introdus simultan în toate ţările lumii. În caz contrar, ţările, are au adoptat acest sistem, renunţînd la elitele sale influente, vor ajunge automat sub controlul clanurilor de familie străine super-bogate. Pentru toţi e clar în ce ţări şi ce clanuri vor rămîne.

A existat o singură excepţie – perioada Uniunii Sovietice, şi burghezia trebuia să cumpere elita clasei muncitoare şi a păturilor de mijloc, pentru ca ei să nu voteze partidele de stînga şi partidele comuniste. Însă Uniunea Sovietică s-a prăbuşit şi totul a revenit la normal, adică apare tocul de fier. Acea perioadă fericită din viaţa păturii de mijloc şi elita clasei muncitoare în Occident era un cadou de la Uniunea Sovietică, în virtutea faptului existenţei sale.

În general, inegalitatea este o normă a istoriei. Au existat perioade foarte scurte cînd inechitatea era puţin îndreptată. În special, în epoca Romei Antice, aceasta era determinat de faptul că ea jefuia popoarele din jurul ei şi cîte ceva le revenea şi locuitorilor imperiului.

De asemenea, o normă este şi menţinerea puterii şi proprietăţii în mîinile aceloraşi persoane. În 2013 a fost publicat studiul a doi istorici (un american şi un englez). Ei au studiat istoria Angliei din 1180 pînă în 2012, adică de pe timpul lui Richard Inimă de Leu pînă la premierul Cameron. Ei au studiat trecutul Angliei din prisma puterii şi proprietăţilor şi au constatat că timp de 28 de generaţii, din 1180 pînă în 2012, puterea şi propritatea în Anglia aparţiuneau unui procent din populaţie. În limita acestui procent, toţi erau mai mult sau mai puţin rude apropiate sau îndepărtate, adică controlul rămîne în mîinile unei părţi mici ale populaţiei.

Singura perioadă din istorie, cînd a fost întreprinsă o tentativă de a crea o societate în baza echităţii sociale şi a egalităţii relative – pe timpul Uniunii Sovietice, cu toate dezavantajele lui. Mai mult nu au existat tentative de a crea un stat sau un sistem social în baza egalităţii şi echităţii sociale.

Hillary Clinton vorbea despre faptul că, posibil, americanii vor trebui să se mute în Ucraina, că acesta este un teritoriu minunat, iar americanii se pot muta acolo. În ce circumstanţe poate avea loc acest lucru? În ultimul timp, tot mai des se vorbeşte despre pericolul unei catastrofe geoclimaterice. Există sperietori despre planeta Nibiru, deoarece nimeni nu ştie dacă ea ar putea provoca o catastrofă.

Mai există şi lucruri non-senzaţionale – încetinirea curentului Gulfstream – un proces de evoluţie şi restructurarea de rutină a planetei Pămînt, ce are lor în fiecare 11,5-12,5 mii de ani. Actuala restructurarea a început în prima jumătate a secolului XXI şi se va încheia în anii 30 ai secolului XXII. Apogeul va fi înregistrat în prima jumătate a secolului XXI. Acest fenomen se manifestă prin înteţirea cutremurelor, erupţiilor vulcanice. Totodată, există problema celui mai mare vulcan din SUA Yellowstone (el este pe punctul de erupţie, în comparaţie cu care pieirea oraşului Pompei sub cenuşa Vezuviului va părea o nimic toată – n.r.).

Toate acestea luate împreună creează pentru elitele nord-atlantice o problemă – unde să fugă în aceste cazuri? Sînt cîteva zone. Spre exemplu, Africa de Sud, cu o climă bună, însă sud-americanii nu vor să primească pe cineva pe teritoriul lor. Din cte ştiu, clanurile Rottschield şi Rockfeller cumpără terenuri în Patagonia, mai ales pe timpul preşedintelui Argentinei Cristina Kirchner (2007-2015). Însă, e firesc că în calitate de teritoriu de rezervă principal este examinată Eurasia de Nord, despre care Institutul Brookings (din SUA, creat ca „Institutul de Studii Corecte” – n.r.) şi London School of Economics, în 2012 declaratu deschis că în cazul unor cataclisme, în Eurasia practic nepopulată – pe teritoriile imense ale Rusiei, s-ar putea strămuta o parte din populaţie.

Desigur, aceasta va fi prezentată drept un ajutor pe care Rusia trebuie să-l ofere lumii. Este într-adevăr o problemă reală: elitele nord-atlantice privesc Rusia doar din două unghiuri: în caz de necesitate pentru teatrul de război cu China şi în calitate de teritorii de rezervă, ca spaţiu şi zonă de resurse, care va fi stabilă în următorii 200-250 sau poate 300 de ani.

Europa, spre deosebire de SUA, este compactă şi suprapopulată. Totodată, dacă Gulfstream se va opri sau se va mişa mai lent, atunci şi europenilor şi africanilor le va fi foarte frig. Va fi ca în filmul artistic „Poimîine”, dacă temperatura va scădea cu 10-12 C, adică dacă soba ce încălzeşte Europa, se va răci.

Migraţia refugiaţilor din Africa de Nord poartă un caracter artificial. Acest lucru se face din cîteva motive. În anii 1960, aceasta a fost dictată de deficitul forţei de muncă. Însă migranţii de astăzi nu doresc să muncească şi nici să se integreze în societate. Ei o urăsc, spre deosebire de părinţii lor. Originarii din Algeria, care au venit în Franţa în anii 60, sînt recunscători că li s-a oferit un adăpost.

Dar şi presupunerea despre o catastrofă geoclimaterică este foarte serioasă. Şi faptul că Institutul Brookings şi Şcoala de Ştiinţe economice şi politice de la Londra au elaborat un proiect de strămutare, este un motiv de reflecţie. Probabil, pe noi, în caz de catastrofă, nimeni nu ne-ar fi lăsat să plecăm nicăieri.

Pînă la apariţia Creştinismului, modul de reglementare socială, aplicat în zona Mediterană, eu îl numesc egiptean. Forma extremă a lui – cea romana înseamnă un control foarte dur. Însă la hotarul celor două ere a apărut o societate complicată, şi doar violenţa nu este suficientă. Era necesară imperializarea supunerii sociale, controlul social în interiorul omului, era nevoie de noi forme ale controlului social. Pentru asta a fost utilizat Iisus Christos. Timp de 200 de ani, proiectul emancipator al lui Christos a fost transformat în Biserica Creştină, un proiect biblic, care a existat peste 1500 de ani.

În sec. XVIII a devenit clar că versiunea religioasă a proiectului biblic nu funcţionează, a fost elaborată varianta laică – iniţial, iluminismul, apoi marxismul, în sec.XX s-a constatat că în anii 1960-70, toate acestea nu funcţionează. Proiectul biblic, ca formă a controlului social al omului, nu mai funcţionează, în lumea modernă, biserica nu soluţionează această problemă şi a apărut întrebarea – cu ce poate fi înlocuit? Elitele sistemului mondial au nevoie de ceva nou. Eu cred că această noutate ar putea fi controlul direct asupra psihosferei cu ajutorul vaccinării, cipizării, psihedelicelor (un grup de substanţe psihoactive, ce schimbă percepţia şi care influenţează starea emoţională şi multe procese psihice), adică e o robie, salutată de om. Aici nu va fi nicio religie, ci dor magie.