Moldova independentă: 25 de ani – nu avem nimic

Foto: timpul.md

Mișcarea de Tineret „Voievod” a făcut o trecere în revistă a evenimentelor din Republica Moldova, în contextul aniversării a 25 de ani de independență pe data de 27 august, transmite NOI.md.

Mai jos puteți citi materialul integral la acest subiect.

După un sfert de secol de independenţă a ţării noastre principala concluzie, anticipînd lucrurile, este următoarea: am alergat după vîntul speranţelor deşarte, fără să construim noi înșine ceva.

Nu am nici o îndoială că un şir de reprezentanţi ai societăţii noastre pentru aceste cuvinte vor arunca în mine tone de critică. Pentru această afirmaţie însă există argumente. Le voi expune sub formă de întrebări, iar răspunsurile vor fi pe cît de evidente, pe atît de cuprinzătoare.

Cînd s-a destrămat URSS în anul 1991, noi am considerat că asupra noastră a pogorît spiritul libertăţii. Pe urmă s-a dovedit că aceasta era duhoarea stagnării și haosului. Veți spune că aveam libertate şi independenţă? Atunci de ce noi, independenţi de oricine, n-am soluţionat paşnic problema cu fraţii noştri transnistreni? În prizonieratul căror spirite şi şoptitori externi ne aflam atunci?

În acelaşi timp, am avut parte de o epocă deosebită: nu ne arde de selectivitate şi trebuie să fim prieteni cu cei de alături, nu de peste ocean.

Cine ne-a împiedicat şi cine ne împiedică pînă în prezent să ne eliberăm de cătuşele şi lanţurile vectorilor geopolitici, să nu admitem certuri şi conflicte din motive naţionale? Cine ne împiedică să promovăm o politică externă de sine stătătoare şi să nu cedăm intereselor străine, contrare alor noastre? Acum în locul nostru, ca şi mulţi ani în urmă, decid alţii, acei, cărora nu le pasă, pur şi simplu, de noi. Sîntem pentru dînşii, cum să spunem mai corect politic, un obiect al geopoliticii.

Încă un bilanţ al independenţei noastre este revenirea la feudalism. Cum să trăim, cît să cîştigăm, cîte impozite să plătim, nu decide statul, ci o mînă de afacerişti, care şi-au imaginat că sînt buricul pămîntului moldovenesc. Cu un sfert de secol în urmă noi am reuşit doar să strigăm în gura mare. Şi astăzi mai strigăm, periodic, cîte ceva.

Cine ne-a impus să învăţăm istoria altui popor şi a altui stat ca pe a noastră proprie? Important e, de ce ne trebuie să o facem? În ce constă farmecul renunţării la valorile naţionale proprii, înălţării lor pe drapelul cruciadei împotriva dizidenţilor? De ce n-am renunţat la complexele de odinioară – oare nu de dragul acestui fapt ţara are nevoie de independenţă? Acum la Ministerul Educaţiei lucrează membri ai partidului ostil însăşi ideii de statalitate moldovenească şi îi învaţă pe copiii noștri, ce este bine şi ce este rău. Oare asta ne doream în zorii independenței noastre?!

Probabil, a rămas să spunem doar un singur lucru: Moldova a avut şansa să formeze o naţiune puternică, deşi nu prea numeroasă. Noi însă cu fiece zi ne îndepărtăm tot mai mult de această şansă rară în istorie. Oare nu sîntem noi proşti, minim, ultimii 25 de ani?