Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Țăranu despre secretomania parteneriatului dintre PPEM și coaliția de guvernare

25 iul. 2016,, 15:38   Politică
4016 2

Foto: radiochisinau.md

Guvernarea are nevoie de o „poleire” a imaginii în ochii partenerilor de dezvoltare, dar și ai societății, în pragul alegerilor prezidențiale. Astfel explică analistul politic Anatol Țăranu parteneriatul apărut peste noapte între Partidul Popular European și partidele de guvernare, notează NOI.md.


„Este foarte stranie această secretomanie prin care PPEM a decis să se apropie de coaliție de guvernare. Și coaliția, și PPEM se poziționează ca partid european, dar în Europa nu se procedează așa. Orice acțiune politică, îndeosebi de o asemenea anvergură, nu poate să nu fie dată publicități și, atunci cînd Iurie Leancă spune «nouă ne-a fost făcută o ofertă generoasă și mai mult nu dezvălui nimic», o asemenea abordare este perfect antieuropeană. Reiese că adevăratele motive sînt cu grijă ascunse”, a explicat directorul Centrului „Politicon”.

În opinia analistului politic, nu au fost convingătoare nici explicațiile coaliției de guvernare precum că prin acest parteneriat cu PPEM se urmărește sporirea capacității de expertiză a guvernării. Analistul nu exclude că acest pas poate avea legătură cu eventuala desemnare a lui Iurie Leancă drept candidat din partea majorității la alegerile prezidențiale.

„Faptul că PPEM a luat atît de ușor, fără dezbateri în interiorul partidului, o decizie diametral opusă de a se întoarce la guvernare, acest lucru vorbește despre neseriozitate, despre faptul că motivul de care se conduce PPEM este conjunctura politică. Putem vorbim aici și despre necesitatea poleirii imaginii coaliției de guvernare, care încearcă în așa mod să demonstreze că se bucură de susținere largă în societate”, a adăugat Țăranu.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?