Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

„Amendamentul Furdui” a fost adoptat de Parlament fără avizul pozitiv al comisiei

24 noi. 2015,, 15:43  
1548 0
"Поправка Фурдуя" принята парламентом без положительного заключения парламентской комиссии
Foto: actualitati.md
Amendamentul la Legea privind gazele naturale, propusă anul trecut de deputatul Simion Furdui, a fost aprobat de Parlament fără avizul pozitiv al Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe. Acest lucru rezultă din documentele cu care s-a familiarizat corespondentul Agenției "Infotag" după anularea amendamentului la şedinţa de vineri a Parlamentului.

Conform informaţiei prezentate în Parlament de deputatul liberal-democrat Ştefan Creangă, înainte de aprobarea amendamentului în Parlament, proiectul de lege "a fost aprobat în unanimitate la şedinţa Comisiei parlamentare". Acesta i-a acuzat de aprobarea amendamentului pe deputaţii din opoziţie, deşi proiectul de lege a fost aprobat în Parlament cu voturile deputaţilor din majoritatea parlamentară.

La examinarea documentelor, inclusiv a stenogramei şedinţei Comisiei şi raportului Comisiei, s-a stabilit că acest amendament a fost susţinut de doar cinci deputaţi din 13. Astfel, Comisia nu a luat o decizie, iar proiectul de lege a fost examinat de Parlament fără avizul prealabil al Comisiei.

Parlamentul a aprobat amendamentul în iulie 2014 cu voturile a 51 de deputaţi din coaliţia de guvernare, formată din Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal. Deputaţii din PCRM şi PSRM nu au participat la vot.

Conform "amendamentului Furdui" la Legea cu privire la gazele naturale, statul achita costul "transportării internaţionale a gazelor naturale în regim de tranzit". În opinia experţilor, acest amendament a condus la majorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali cu 3-5%. Amendamentul a fost anulat la şedinţa de vineri a Parlamentului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?