X 
Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Platforma Civică „DA” cere demisia preşedintelui Moldovei

29 oct. 2015,, 10:45   Politică
3257 2
Foto: noi.md
Platforma Civică "Demnitate şi Adevăr" (DA) din nou a cerut miercuri, 28 octombrie, într-o acţiune de protest la reşedinţa Preşedintelui, demisia şefului statului, Nicolae Timofti.

Circa 100 de manifestanţi au scandat "Hoţii, marş afară!", "Jos Timofti!", "Moldova are nevoie de un preşedinte al poporului!".

Membrul Consiliului Marii Adunări Naţionale Chiril Moţpan a spus la acţiunea de protest că "preşedintele are mulţi consilieri care îi spun ce să facă, însă el singur nu face nimic".

Potrivit lui, "cetăţenii Moldovei îşi doresc să vadă la putere un preşedinte al poporului, nu unul vasal unor persoane, astfel îi cer să plece benevol din funcţia deţinută".

El consideră că "oamenii au obosit să vadă ce se întîmplă în ţară, răbdarea lor curînd se va termina şi poliţia va fi de partea lor".

"Cînd dumneavoastră, domnule judecător, veţi fi alături de popor, atunci şi dumneavoastră veţi fi purtat pe mîini, cum a fost purtat Renato Usatîi după şedinţa de judecată", a spus Moţpan.

Membrul Consiliului Marii Adunări Naţionale Valentin Dolganiuc, după negocieri, la reşedinţă, le-a spus manifestanţilor că "pe durata acţiunii de protest preşedintele a promulgat legea privind trecerea Centrului Naţional Anticorupţie sub controlul Parlamentului".

"Sarcina noastră este de a merge pînă la sfîrşit şi de a alunga hunta din ţară. Jos hunta!", a spus Dolganiuc.

Membrul Consiliului Marii Adunări Naţionale Inga Grigoriu a menţionat că manifestanţii "mai bine de 15 ori au venit şi au desfăşurat acţiuni de protest la reşedinţă şi de fiecare dată a ieşit să vorbească unul dintre consilierii preşedintelui şi spunea că şeful statului este în deplasare, că este ocupat, că este plecat la o întrevedere. El niciodată nu era la locul de muncă. La ce bun ţării un asemenea preşedinte?".

Ea consideră că "preşedintele, pentru neîndeplinirea obligaţiunilor sale, trebuie alungat din funcţia ocupată şi lipsit de toate privilegiile".

"El nu face nimic, doar se consultă cu Vlad Plahotniuc. Acest regim a transformat poporul în ostatic. Oamenii vor să vadă la putere profesionişti şi sînt gata să lupte pentru ţara lor", a spus Grigoriu.

După acţiunea de protest de la reşedinţă, manifestanţii au plecat la hotelul "Codru", unde au scandat "După Filat trebuie arestat şi Plahotniuc!", "Plahotniuc la dubă!".

La acţiunea de protest manifestanţii au luat cu ei răţuşte de cauciuc, care, în opinia lor, îl reprezintă pe şeful statului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?