X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Legea antitutun: Cîți cetățeni au fost amendați și pentru ce încălcări

4 feb. 2023,, 17:30   Societate
2814 1

Peste 6 mii de cetățeni au fost amendați anul trecut pentru încălcarea legii antitutun, afirmă reprezentanții Inspectoratului General al Poliției.

Cele mai multe contravenții au fost înregistrate în Municipiul Chișinău, transmite radiomoldova.md.

În pofida amenzilor, unii cetățeni continuă să încalce legislația, motivînd că în trecut nu existau asemenea interdicții.

Pe parcursul anului 2022, oamenii legii au întocmit 37 de procese verbale privind comercializarea de produse din tutun minorilor cu 11 contravenții mai multe comparativ cu anul 2021, a declarat pentru Radio Moldova, ofițerul de presă al IGP, Diana Fetco. „Astfel au fost aplicate amenzi pecunaire în sumă totală de 88.850 de lei. Conform Articolul 91, alineatul 17 din Codul Contravențional, fumatul în spațiile publice închise și semiînchise, au fost aplicate 2486 de amenzi”, menționat Diana Fetco.

Cele mai multe contravenții - 4079, au fost aplicate persoanelor care au fumat în mijloacele de transport publice și private, în special în care se aflau minori, dar și în spații publice deschise, în timpul evenimentelor publice.


Deși mii de persoane au primit amenzi pentru că au fumat în locuri publice, unii cetățeni continuă să încalce legea.

Alți însă cetățeni spun că evită să fumeze în locurile publice ca să nu deranjeze alte persoane.

Majoritatea cetățenilor intervievați sunt împotriva fumatului în locurile publice, afirmînd că este pusă în pericol sănătatea altor persoane, inclusiv a copiilor, iar autoritățile ar trebui să ia măsuri.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, fumatul provoacă aproape o mie de decese anual.

2
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?