X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Fost ambasador în SUA: Viitorul țării depinde de deciziile care vor fi luate în această vara

16 iul. 2015,, 11:16   Politică
2584 2

Fost ambasador în SUA: Viitorul țării depinde de deciziile care vor fi luate în această vara
Foto : abcnews.md

Deciziile care vor fi adoptate în următoarele luni de clasa politică vor fi determinante pentru viitorul Republicii Moldova. Opinia aparține fostului ambasador moldovean în Statele Unite Igor Munteanu și a fost exprimată în cadrul unui interviu acordat portalului Unimedia, informează NOI.md.

„Perspectiva de dezvoltare a țării va depinde foarte mult de niște decizii care vor fi luate în această vară. Dacă ne place situația de confuzie, de anarhie, de reglări absurde de conturi între anumite grupuri, și nu vom lua în mod serios oportunitățile care ni s-au deschis în 2014, țara asta nu va ieși din impas. Dacă în următoarele luni vor fi luate decizii curajoase, va avea loc o resetare a clasei politice, se va merge pe o administrare mai curajoasă, un guvern cu drepturi depline, lucrurile se vor schimba. Partenerii de dezvoltare abia așteaptă să reia asistența și dialogul strategic cu un guvern responsabil. Mă refer aici inclusiv la SUA”, a precizat Igor Munteanu.

În opinia diplomatului, actuala guvernare, dar și întreaga clasă politică trebuie să tragă învățăminte din erorile comise pe parcursul acestui an, după ce țara s-a pomenit într-o criză politică și financiar-bancară de proporții.

„Marea problemă este diferența dintre așteptări și rezultate. Realitățile livrate cetățeanului creează o anumită schizofrenie la nivelul publicului. Există o pauză de gîndire, acest lucru poate fi văzut și în reacția UE legată de suspendarea finanțărilor. Putem spune că Moldova și-a luat o pauză acum, pînă la consolidarea angajamentului clasei politice de la Chișinău de a-și lua destinul în mîini”, a adăugat Igor Munteanu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?